Papa Francisc i-a îndemnat pe creştini, în aceste vremuri de pandemie şi înainte de venirea Crăciunului, la "mai multă sobrietate", înţelegere şi atenţie faţă de semenii lor şi la "momente de rugăciune în familie".

După rugăciunea duminicală Angelus oficiată în Palatul Pontifical, papa i-a îndemnat pe credincioşi ca în plină perioadă de Advent, perioada celor patru săptămâni de dinaintea Crăciunului, să găsească "binele, chiar şi în aceste vremuri vitrege de pandemie", scrie Agerpres.

Îi sfătuiesc pe creştini la "mai multă sobrietate, atenţie discretă şi respectuoasă faţă de vecinii lor aflaţi în dificultate şi la momente de rugăciune petrecute în familie. Aceste trei lucruri ne vor ajuta foarte mult", a spus papa.

În mesajul său, Suveranul Pontif a admis că actuala situaţie pe care o trăim, marcată de pandemie, suscită în rândul multora "preocupare, frică şi nemulţumiri, existând riscul de a cădea în pesimism, apatie şi închidere în sine".

El a explicat că "în mijlocul vicisitudinilor vieţii, Dumnezeu mereu ne întinde mâna şi ne eliberează de ameninţări". Nu trebuie decât "să prindem această mână pentru a nu ne prăbuşi în abis şi pentru a ne găsi pe noi înşine", a încheiat papa.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri