Austria continuă programul de testare în masă în ciuda reticenței poporului

Guvernul austriac şi-a apărat programul de testare în masă pentru depistarea cazurilor de COVID-19, chiar dacă prima fază de testare, care se încheie săptămâna aceasta, a atras mai puţin de jumătate din numărul aşteptat de participanţi, relatează Agerpres.

De la lansarea acestei campanii la începutul lunii decembrie, inspirată de Slovacia vecină, aproximativ 2 milioane de locuitori au răspuns, reprezentând doar 22% din populaţie, faţă de un obiectiv iniţial de 60%.

În pofida acestei situaţii, "acesta este un pas important pentru a contracara pandemia", a declarat ministrul Sănătăţii, Rudolf Anschober, în cadrul unei conferinţe de presă.

Cele 4.200 de cazuri detectate în decurs de 10 zile s-ar putea să nu pară prea mult în comparaţie cu 2.000 până la 3.000 de contaminări identificate zilnic în centrele de testare obişnuite, dar "imaginaţi-vă dacă aceste persoane nu ştiau că sunt contagioase", a subliniat ministrul austriac, membru al Partidului Verzilor, care guvernează în coaliţie cu conservatorii.

La Viena, participarea a fost extrem de redusă: doar 13,5% dintre rezidenţi au mers să se testeze.

Citeste si:
Cel mai mare urs din România a fost ucis de un prinț din Austria
Cel mai mare urs din România...

În opoziţie, social-democraţii au denunţat o "muncă de amatori", în condiţiile în care operaţiunea a fost marcată de probleme informatice.

O a doua fază de testare este programată pentru 8 ianuarie, însă de această dată guvernul are în vedere stimulente pentru a spori participarea, potrivit informaţiilor mass-media.

În total au fost înregistrate 4.530 de decese în această ţară de 8,8 milioane de locuitori de la apariţia pandemiei.

Citeste si:
Vaccinul nu înseamnă sfârșitul pandemiei. Cum pot ajuta testele rapide
Vaccinul nu înseamnă...
Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri