Românii din UK reprezintă peste 1% din populaţia britanică

Românii care locuiesc în Marea Britanie, aproximativ 700.000, reprezintă 1% din populaţia Regatului Unit, iar această comunitate va apropia şi mai mult cele două naţiuni, ambasadorul britanic la Bucureşti, Andrew Noble, scrie Agerpres.

"Faptul că avem această imensă masă de cetăţeni, pe care ţările noastre o împart: sunt români, dar locuiesc în Regatul Unit şi reprezintă mai mult de 1% din populaţia britanică; noi suntem 66 de milioane iar ei sunt 670.000 din schema de settled status, plus românii care au devenit cetăţeni britanici, probabil nu în număr mare, dar sigur vorbim de 700.000. Acest fapt ne va apropia ţările", arată diplomatul.

El vorbeşte, în detaliu, despre sistemul de imigraţie pe bază de puncte, pentru cei ce vor să lucreze în Regatul Unit de la 1 ianuarie, dar şi despre cei 140 de ani de relaţii diplomatice România - Marea Britanie şi evoluţia ţării noastre în ultimii 30 de ani.

"În cazul în care doriţi să lucraţi în Marea Britanie, acolo intervine sistemul bazat pe puncte. De exemplu, în formular există specificat un nivel minim al salariului pe care l-aţi câştiga. Dacă aveţi acest salariu, vi se acordă 20 de puncte. Dacă aveţi un salariu de doar 20.000 de lire sterline pe an, vi se acordă doar 10 puncte. Dar aceste 10 puncte le puteţi recupera dacă aveţi un doctorat într-un domeniu relevant sau un doctorat într-un domeniu esenţial. Aici contează punctele. Dincolo de asta, trebuie să existe o ofertă de muncă, cunoştinţele de limbă engleză, trebuie să plătiţi taxa de asigurare de sănătate. Toate acestea sunt menţionate foarte clar pe platforma gov.uk", mai spune Andrew Noble.

Citeste si:
Ambasadorul britanic: Cazul Kovesi, de referinţă pentru lupta...
Ambasador Marea Britanie:...
Sursa foto: Shutterstock.com
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri