Ministrul belgian al bugetului, Eva De Bleeker, a dezvăluit diferitele preţuri secrete ale vaccinurilor împotriva COVID-19 pe care Comisia Europeană le-a negociat cu companiile farmaceutice în numele statelor membre, postând pe Twitter o listă confidenţială pe care apoi a şters-o, recunoscând că a fost prea transparentă, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Conform acelei liste, cu preţuri în diferite monede, aşa cum au fost ele înscrise în contracte, preţul unei doze din viitorul vaccin AstraZeneca-Oxford este de 1,78 de euro, cel al Johnson&Johnson 6,9 euro, Sanofi-GSK 7,56 euro, CureVac 10 euro, Pfizer-BioNTech 12 euro şi Moderna 14,6 euro.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este primul care va fi distribuit în statele UE, încă înainte de sfârşitul anului în curs, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) fiind aşteptată să-l aprobe pe 21 decembrie, iar pe 6 ianuarie va decide şi asupra aprobării vaccinului produs de Moderna.

Comisia Europeană, care a evitat să ofere detalii despre detaliile contractelor, anunţând doar încheierea lor şi numărul de doze prevăzute în fiecare, a evitat să confirme dacă preţurile dezvăluite de ministrul belgian sunt chiar cele înscrise în contracte.

''Informaţia despre preţuri este disponibilă pentru statele membre, ca parte a negocierilor'', precum şi pentru Parlamentul European, a răspuns purtătorul de cuvânt al executivului comunitar, Eric Mamer.

Citeste si:
Preţul benzinei premium a depăşit 7 lei pe litru la pompă
Preţul benzinei premium a...

''Această confidenţialitate este în interesul companiilor, fără nicio îndoială, dar şi în interesul publicului'', întrucât ''dacă această informaţie s-ar face publică ar slăbi poziţia de negociere a Comisiei'', a spus la rândul său purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru sectorul sănătăţii, Stefan de Keersmaecker.

În ce o priveşte, ministrul Eva De Bleeker, membră a partidului liberal flamand Open VLD, după ce a şters postarea cu respectiva listă s-a scuzat pentru dezvăluirea acestei informaţii care a fost bine ţinută la secret luni la rând.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri