Congresul Statelor Unite ale Americii (SUA) a aprobat un plan de sprijin în valoare de aproape 900 de miliarde de dolari menit să ajute familiile şi companiile americane grav afectate de pandemia cu noul coronavirus, transmite Agerpres.

Aprobarea acestui plan de Camera reprezentanţilor, iar apoi de Senat, cele două camere ale legislativului SUA, deschide calea ratificării sale de către preşedintele în exerciţiu Donald Trump.

Între măsurile cuprinse în pachetul în valoare de 892 de miliarde USD se numără o majorare temporară a alocaţiei de şomaj acordate săptămânal în SUA şi un cec unic de 600 de dolari pentru o bună parte dintre angajaţi, care ar putea fi distribuit înainte de sfârşitul anului.

De asemenea, circa 275 de miliarde de dolari vor fi alocaţi sub formă de credite nerambursabile micilor afaceri cum sunt restaurantele, devastate de criza coronavirusului.

Între altele, programul mai prevede bani şi pentru şcoli, companiile aeriene şi distribuirea de vaccinuri.

Proiectul a fost aprobat de reprezentanţi cu 359 de voturi pentru şi 53 împotrivă. În Senat, 92 de senatori au votat în favoarea planului, iar şase împotriva sa, cu puţin timp înainte de miezul nopţii ora locală (05.00 GMT).

Unda verde a Congresului vine după luni întregi de dispute între legislatori, democraţii încercând să majoreze sumele propuse. Varianta lor iniţială prevedea peste 3.000 de miliarde de dolari.

Împreună cu pachetul de măsuri de stimulare a economiei, Congresul a adoptat şi bugetul federal anual al guvernului, în valoare de 1,4 mii de miliarde de dolari.

Cele două legi, făcute publice cu doar câteva ore înainte de vot, însumează peste 5.000 de pagini, iar unii legislatori s-au plâns că nu pot fi consultate în mod corespunzător.

Democraţii, care insistă că pachetul de sprijin economic nu este suficient, au în vedere adoptarea unui nou plan după învestirea lui Joe Biden ca preşedinte, în ianuarie anul viitor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri