4 Ianuarie 2021

Cu cât au crescut averile lui Elon Musk și Jeff Bezos în 2020



În timp ce majoritatea americanilor au fost nevoiți să taie cheltuielile la maximum, așteptând răspunsul Congresului cu privire la stimulul de 2.000 de dolari promis, cei mai bogați oameni ai lumii au devenit și mai bogați în timpul pandemiei, potrivit businessinsider.com.

Anul trecut, Jeff Bezos și Elon Musk și-au crescut averile cu 217 miliarde de dolari, echivalentul a peste 100 de cecuri în valoare de 2.000 de dolari, destinate americanilor.

În prezent, averea lui Bezos, CEO-ul Amazon atinge valoarea de 190 miliarde de dolari, urmat îndeaproape de Musk, fondatorul Tesla, cu 170 miliarde de dolari. În ceea ce-l privește pe Musk, averea acestuia a crescut cel mai rapid în 2020, potrivit unui raport. Averea sa este constituită, în principal, din profitul acțiunilor Tesla, unde deține 75%.

Aceste date vin pe fondul unei perioade în care cei mai mulți dintre locuitorii din State, și nu numai, au rămas fără locuri de muncă din cauza pandemiei.

În martie, Congresul a acordat primul ajutor americanilor, în valoare de 1.200 de dolari. Timp de nouă luni, americanii au așteptat cel de-al doilea ajutor promis de autorități, acestea din urmă încercând să găsească un acord privind sumele acordate.

Potrivit unui raport pe luna noiembrie, aproximativ 15 milioane de americani nu au avut loc de muncă de-a lungul lunii în cauză. Iar dacă privim la nivel global, situația este mult mai îngrijorătoare.

Într-un studiu al Băncii Mondiale este precizat faptul că sărăcia globală a crescut în 2020 pentru prima dată în ultimele două decenii, din cauza pandemiei de coronavirus.

Averile celor mai avuți 500 de oameni din întreaga lume au crescut cu 31% în pandemie și au ajuns la colosala sumă de 7.600 de miliarde de dolari.



Citeste si