Firul evenimentelor petrecute aseară în timpul sesiunii de certificare a lui Joe Biden. Încurajați de Donald Trump, protestatari care cred că alegerile au fost fraudate au luat cu asalt Capitolul. Patru persoane au murit și 52 au fost rănite.

17:26

Mii de susţinători ai preşedintelui american aflat la final de mandat, Donald Trump, se îndreptau miercuri spre centrul Washingtonului pentru o demonstraţie de forţă, în timp ce Congresul urmează să certifice înfrângerea sa la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, relatează AFP citat de Agerpres.

Sfidând restricţiile sanitare, bărbaţi şi femei veniţi de pe întreg teritoriul Statelor Unite se înghesuiau, fără măşti, în metrou, îndreptându-se spre centrul capitalei americane unde vitrinele au fost din nou baricadate de teama unor eventuale excese.

Preşedintele în exerciţiu, care continuă să nege victoria rivalului său democrat Joe Biden, îşi încurajează de mai multe zile susţinătorii să defileze la Washington în această zi, care va fi una 'nebună', a avertizat el.

Trump urmează să vorbească în faţa susţinătorilor săi la ora locală 11:00 (16:00 GMT) de la The Ellipse, esplanada situată la sud de Casa Albă, şi se aşteaptă să-şi reitereze acuzaţiile de fraudă pe care le rosteşte de două luni fără să aducă dovezi.

19:57

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a afirmat miercuri în faţa susţinătorilor săi entuziaşti că nu-şi va recunoaşte "niciodată" înfrângerea în scrutinul de la 3 noiembrie în faţa democratului Joe Biden, afirmând din nou, fără să prezinte vreo dovadă, că alegerile au fost însoţite de fraude pe scară largă, relatează AFP şi Reuters.

Nu vom ceda niciodată. Nu vom recunoaşte niciodată', a declarat Trump în faţa participanţilor la un miting - finanţat de echipa sa de campanie - în zona Parcului Ellipse, în apropiere de Casa Albă. 'Vom opri acest furt', a declarat el, cu două săptămâni înaintea preluării funcţiei de către preşedintele ales Joe Biden.

"Am câştigat aceste alegeri şi le-am câştigat la scară mare', a spus Trump, insistând asupra ipotezei fraudei electorale.

21:00

Vicepreşedintele american Mike Pence a afirmat că nu se va opune certificării miercuri a victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale, ascunzându-se în spatele ''constrângerilor'' Constituţiei, relatează AFP.

21:37

Poliţia a ordonat miercuri evacuarea mai multor clădiri ale Congresului SUA, în timp ce susţinătorii lui Donald Trump au demonstrat împotriva certificării victoriei lui Joe Biden în faţa Capitolului, într-o atmosferă foarte tensionată, conform imaginilor transmise de la faţa locului.

Poliţia Capitolului a ordonat personalului Congresului să evacueze clădirea Cannon precum şi altele din jurul Capitolului, la scurt timp după încheierea unui discurs al preşedintelui în exerciţiu Donald Trump. Miliardarul republican le-a cerut susţinătorilor săi să meargă şi să protesteze împotriva certificării de către aleşii Congresului a victoriei adversarului său democrat, care avea loc în acelaşi timp în incinta Capitoliului.

21:50

Congresul Statelor Unite ale Americii a suspendat miercuri de urgenţă o sesiune menită să certifice victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, măsură luată după intrarea manifestanţilor pro-Trump în incinta Capitoliului.

21:56

Mii de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu al SUA, Donald Trump, s-au adunat miercuri în faţa Capitolului din Washington şi au dărâmat mai multe bariere de securitate, ceea a dus la ciocniri cu poliţia şi la scene haotice în faţa intrării în Congresul SUA, unde congresmenii s-au reunit pentru a valida oficial victoria electorală a democratului Joe Biden.

22:11

Susţinătorii preşedintelui în exerciţiu Donald Trump au pătruns miercuri în plenul Camerei Reprezentanţilor, care fusese deja evacuată, şi s-au implicat într-o confruntare armată cu agenţii de securitate de la Capitoliu, care au transmis că au auzit focuri de armă.

22:20

Partizanii preşedintelui Donald Trump au pătruns miercuri în clădirea Congresului Statelor Unite după ce au dărâmat mai multe garduri de securitate şi s-au confruntat cu poliţia, care a fost depăşită de evenimente, provocând scene de haos în capitala SUA, transmite EFE.

22:22
Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump le-a cerut miercuri susţinătorilor săi să evite violenţa, după intrarea manifestanţilor pro-Trump la Capitoliu, atmosfera fiind extrem de tensionată, relatează AFP.

22:32

Gaze lacrimogene au fost folosite miercuri în rotonda Capitoliului din Washington, după pătrunderea în clădire a susţinătorilor preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, iar aleşii au primit ordin să-şi pună măşti de gaz, au declarat doi dintre ei pe Twitter, transmite AFP.

Citeste si:

    22:43

    O femeie se află în stare critică după ce a fost împuşcată în piept în perimetrul Capitoliului din capitala SUA, Washington, a transmis miercuri postul CNN, citat de Reuters.

    23:07

    Militari ai Gărzii Naţionale se îndreptau miercuri spre Washington, pentru a încerca să restabilească ordinea în capitala federală, pradă unei situaţii insurecţionale, transmit AFP şi Reuters.

    23:02

    Preşedintele ales al SUA, democratul Joe Biden, a atras atenţia miercuri că democraţia americană se află sub un asalt fără precedent, transmite Reuters.

    23:40

    Preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, a făcut apel miercuri la protestatarii de la Washington, într-un mesaj video postat pe Twitter, să meargă acasă, spunând că "trebuie să avem pace".

    00:44

    Pentagonul a activat miercuri toţi rezerviştii din Garda Naţională din District of Columbia, adică aproximativ 1.100 de militari, pentru a încerca să pună capăt revoltei de la Capitoliul din Washington unde sute de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump au luat cu asalt clădirea legislativului american, transmite EFE.

    Citeste si:

      01:52

      Preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, i-a numit pe protestatari "mari patrioţi" şi a repetat falsele afirmaţii că a câştigat alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie.

      01:53

      Facebook şi YouTube au retras un mesaj video al lui Donald Trump în care preşedintele în exerciţiu a afirmat din nou, neîntemeiat, că alegerile au fost fraudate şi le-a cerut protestarilor care au invadat Capitoliul să se întoarcă acasă, relatează Reuters.

      02:11

      O femeie care a fost împuşcată în timpul asaltului susţinătorilor lui Donald Trump asupra Capitoliului a murit, a confirmat poliţia.

      03:00

      Congresul Statelor Unite şi-a reluat miercuri seară, în jurul orelor 20.00 (joi, 01.00 GMT) sesiunea consacrată certificării victoriei lui Joe Biden la prezidenţiale, suspendată mai devreme în cursul zilei de pătrunderea în forţă a unor manifestanţi pro-Trump la Capitoliu, scriu agenţiile internaţionale de presă.

      04:00

      După Twitter, reţeaua de socializare Facebook a suspendat la rândul său temporar miercuri contul lui Donald Trump, la finalul unei zile de violenţe în Capitoliu, pe care susţinătorii preşedintelui în exerciţiu l-au luat cu asalt în încercarea de a împiedica certificarea victoriei lui Joe Biden în alegeri, relatează AFP.

      06:07

      Membri ai guvernului american au analizat posibilitatea înlăturării de la putere a lui Donald Trump după lovitura în forţă a partizanilor săi în Congres, au raportat miercuri seară mai multe media, notează AFP.

      07:41

      Patru persoane au decedat şi 52 au fost arestate în timpul protestelor violente desfăşurate miercuri la Capitoliu, unde manifestanţi pro-Trump au reuşit să intre în clădirea care găzduieşte Congresul Statelor Unite, a anunţat şeful poliţiei din Washington DC, Robert Contee, transmite Reuters şi dpa.

      Sursa foto: Shutterstock

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Internațional »


      Setari Cookie-uri