Marea Britanie ”dă bice” campaniei de vaccinare în masă în cel mai critic moment al pandemiei

Matt Hancock, secretar de stat în Sănătate în Marea Britanie, a declarat că va începe o campanie masivă de vaccinare cu data 11 ianuarie, deoarece vaccinul ”este singura soluție pentru ieșirea din pandemie”. Numeroase centre de vaccinare au fost deschise în Marea Britanie, pe fondul creșterii exponențiale a numărului de noi cazuri cu noua tulpină a COVID, scrie mirror.co.uk.

Mobilizarea în campania de vaccinare are loc la nivelul întregii țări.

Stadionul Ashton Gate din Bristol, hipodromul Epsom din Surrey, Centrul Excel unde se află spitalul Nightingale din Londra, Centru pentru Viață Newcastle, Centrul pentru Fotbal și Tenis Manchester, Casa Robertson din Stevenage și Millennium Point din Birmingham sunt centre de vaccinare pentru persoanele cu vârste de peste 80 de ani, dar și pentru personalul sanitar.

Acestor centre li se vor adăuga alte unități spitalicești, precum și primele site-uri pilot conduse de farmacii, cumulând o sumă de aproximativ 1.200 de centre de vaccinare.

Au fost trimise primele 130.000 de invitații la vaccinare pentru persoanele în vârstă pentru weekend, fiind urmate de alte 500.000 pentru săptămâna în curs. Scrisorile au fost trimise locuitorilor de peste 80 de ani, care se află la 30-45 minute de centre, conținând informații despre cum se pot programa pentru vaccinare.

Citeste si:
Marea Britanie cere un interval mai scurt pentru administrarea...
Marea Britanie cere un...

Moira Edwards, în vârstă de 88 de ani, a fost prima persoană vaccinată la centrul organizat la Hipodromul Epsom.

”M-am vaccinat ca să pot fi alături de familia mea din nou și să o pot îmbrățișa”, a spus aceasta.

Primul pacient vaccinat cu o doză Oxford/AstraZeneca

Primul pacient vaccinat cu o doză Oxford/AstraZeneca a fost Nana Kwabena Edusie, în vâsrtă de 81 de ani.

Vaccinarea a avut loc la Centrul pentru Viață din NewCastle. Originară din Ghana, bătrâna locuiește în Marea Britanie de 55 de ani.

Citeste si:
Câte persoane s-au programat în a doua etapă de vaccinare
Câte persoane s-au programat...

Guvernul britanic și-a propus vaccinarea a 15 milioane de oameni până la mijlocul lui februarie, fiecare adult fiind vaccinat până în toamnă.

Sursa foto: Facebook / North Bristol NHS Trust

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri