Erdogan, președintele Turciei, s-a vaccinat în direct cu vaccinul chinezesc

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a fost vaccinat împotriva COVID-19 joi seara, în direct la televiziune, relatează AFP şi Reuters.

Preşedinţia turcă a difuzat imagini în care se vede cum preşedintele turc, cu masca pe figură, primeşte o primă injecţie cu un vaccin chinez într-un spital din Ankara.

"Sper că campania de vaccinare va fi benefică şi că vom primi rapid cele 50 de milioane de doze necesare", a declarat el după vaccinare. "Unii fac publicitate negativ în jurul vaccinării, dar sper că bunul simţ va prevala", a adăugat el.

Vaccinându-se în direct la televiziune în prima zi a campaniei, Erdogan pare a încerca să-i liniştească pe turci asupra eficienţei vaccinului chinezesc care face obiectul dezbaterilor, scrie AFP.

Turcia a început joi să administreze personalului medical vaccinul produs de compania chineză Sinovac, în contextul lansării unui program naţional de vaccinare împotriva COVID-19, boală care a cauzat moartea a peste 23.000 de persoane în această ţară. Până în prezent au fost vaccinaţi peste 200.000 de membri ai personalului medical.

Citeste si:
Germania intenţionează să vaccineze toţi adolescenţii de peste 12 ani
Germania intenţionează să...

Sursa foto: Agerpres Foto
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri