Preşedintele american Donald Trump a părăsit miercuri dimineaţă Casa Albă, cu câteva ore înainte de finalul mandatului său, fără să-l fi primit mai întâi pe succesorul său, Joe Biden, care va depune jurământul la prânz.

Elicopterul prezidenţial Marine One, avându-i la bord pe Donald şi Melania Trump, şi-a luat zborul din grădinile Casei Albe, la puţin timp după ora locală 08:15 (13:15 GMT), scrie Agerpres, citând mai multe agenții de presă internaționale.

Rostind numai câteva cuvinte la plecare, preşedintele Donald Trump a evocat un mandat ''de patru ani fantastic'', care a însemnat ''onoarea unei vieţi''.

„Ne vom întoarce în 2024”, a spus Trump.

Elicopterul va ateriza la baza Maryland, unde va avea loc o mică ceremonie. De acolo, cuplul prezidenţial va pleca cu avionul Air Force One către Florida, unde Trump va petrece ultimele ore ale preşedinţiei sale. El nu va participa la inaugurarea preşedintelui ales Joe Biden.

Sursa foto: captură video/ YouTube

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri