Pronumele cu gen neutru pot fi de acum înainte selectate de persoanele care contactează guvernul american, după ce Joe Biden a semnat în prima zi a mandatului său de preşedinte al SUA mai multe ordine executive, printre care şi unul împotriva discriminării persoanelor LGBT+, scrie Agerpres.

Cei care se identifică drept persoane ''non-binare'', adică nu se consideră nici bărbat, nici femeie, pot să selecteze titlul 'Mx' pe pagina de contact a website-ului Casei Albe, unde a fost adăugată şi o listă derulantă cu pronume, inclusiv ''ei'' (they/them).

Această decizie marcheză şi o schimbare faţă de administraţia preşedintelui Donald Trump, care le-a interzis persoanelor transgender să se înroleze în armată şi a emis dispoziţii care subliniază importanţa sexului biologic în faţa identităţii de gen.

Cum au primit vestea susținătorii LGBTQ

Susţinătorii LGBT+ au primit favorabil noua abordare promovată de preşedintele Biden.

''În prima zi, administraţia Biden a luat imediat măsuri pentru a include în discuţie persoanele trans, non-binare şi nonconforme genului'', spune Kate Ellis, care conduce grupul GLAAD de susţinere a comunităţii LGBT+.

''Cercetările au arătat că recunoaşterea şi respectarea pronumelor noastre pot face diferenţa pentru sănătatea şi bunăstarea noastră - mai ales în cazul tinerilor LGBTQ'', susţine Ellis.

În sprijinul acestei opinii, un studiu al grupului The Trevor Project, realizat pe un eşantion de 40.000 de persoane LGBT+ cu vârste cuprinse între 13 şi 24 de ani, susţine că 28% dintre cei care au spus că nimeni nu a dorit să le folosească pronumele alese de ei au încercat să se sinucidă anul trecut, faţă de 12% dintre aceia care spun că cei mai mulţi le-au folosit acele pronume.

Preşedintele Biden a mai semnat în prima zi de mandat şi un ordin executiv care stabileşte că agenţiile federale ale SUA nu trebuie să discrimineze pe baza orientării sexuale sau a identităţii de gen. ''Copiii trebuie să poată învăţa fără teama de a li se refuza accesul la toaletele publice, vestiare sau sporturi şcolare'', se menţionează în ordinul semnat de noul preşedinte al SUA. La rândul lor, ''adulţii trebuie să poată să-şi câştige traiul şi să-şi urmeze vocaţia ştiind că nu vor fi concediaţi, retrogradaţi sau trataţi necorespunzător pentru că merg acasă împreună cu cineva anume sau pentru că modul în care se îmbracă nu este conform stereotipurilor bazate pe sex'', spune acelaşi ordin.

De altfel, în timpul campaniei electorale Biden a publicat o lungă listă cu revendicări ale LGBT+ pe care a promis că le va pune în aplicare şi a spus de asemenea că în primele 100 de zile de mandat doreşte să adopte legislaţia ''Equality Act'', care va incrimina discriminarea persoanelor LGBT+.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri