Rusia acuză SUA că e implicată în protestele pro-Navalnîi

Kremlinul a acuzat Statele Unite de ingerinţă, denunţând un comunicat al ambasadei americane la Moscova publicat în ajunul manifestaţiilor de protest din Rusia pentru a cere eliberarea opozantului Aleksei Navalnîi.

Reprezentanţa diplomatică americană avertizase pe site-ul său cetăţenii americani să nu se ducă la aceste manifestanţii de sâmbătă, precizând totodată locurile în care urmau să se desfăşoare protestele.

Aceste informaţii "constituie în mod indirect o ingerinţă absolută în afacerile noastre interne", a reacţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu la postul public rus Rossia 1, din care au fost publicate fragmente pe site-ul postului, scrie Agerpres.

"Indirect, aceasta reprezintă un sprijin direct în favoarea încălcării legii Federaţiei Ruse prin susţinerea unor acţiuni neautorizate", a apreciat Peskov. Dacă ambasada Rusiei în SUA ar fi reacţionat în acelaşi mod la tulburările de pe teritoriul american, "aceasta cu siguranţă ar fi provocat o oarecare nemulţumire la Washington", a adăugat el.

MAE rus denunţase deja comportamentul ambasadei americane, precizând într-un comunicat că şeful misiunii va fi convocat pentru "o discuţie serioasă".

Citeste si:
SUA: Americanii complet vaccinați se pot întâlni fără măști
SUA: Americanii complet...

Pe de altă parte, Peskov a declarat, potrivit Reuters, că Rusia este pregătită să pună bazele unui dialog cu noua administraţie a preşedintelui Joe Biden în care este de aşteptat să fie exprimate punctele de vedere divergente. El a adăugat că preşedintele rus Vladimir Putin va răspunde cu aceeaşi măsură disponibilităţii SUA de a comunica.

"Desigur, mizăm pe succesul iniţierii unui dialog", a declarat Peskov, citat de agenţia Interfax.

"Acesta va fi un dialog în care, desigur, deosebirile de opinii vor trebui mai amplu exprimate, punctele de dezacord. Dar în acelaşi timp, dialogul reprezintă o posibilitate de a găsi unele miezuri de raţiune, părticele în care relaţiile noastre devin mai apropiate. Iar dacă actuala administraţie americană este pregătită de o astfel de abordare, nu am nicio îndoială că preşedintele nostru va răspunde cu aceeaşi măsură", a adăugat el.

Citeste si:
Serviciile secrete rusești au dezinformat în legătură cu...
Serviciile secrete rusești au...
Sursa foto: captură video/ YouTube

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri