Averea celor mai bogați oameni din lume a crescut în timpul pandemiei, per total, cu 540 miliarde de dolari. Această sumă este îndeajuns pentru cumpărarea unui număr de doze de vaccin ce ar asigura imunizarea întregii populații.

Raportul care vehiculează aceste date a fost publicat de către Oxfam, o confederație internațională a organizațiilor de caritate. În cadrul acestuia se mai precizează faptul că averea acumulată de miliardarii planetei este aceeași cu nivelul cheltuielilor pe care țările din G20 le-au avut pentru redresarea economiilor lovite de COVID-19.

Confederația îndeamnă guvernele să ia în considerare o taxare a persoanelor foarte bogate. Raportul a fost publicat cu ocazia începerii Forumului Economic Mondial de la Davos.

Printre cei mai bogaţi 10 oameni din lume, ale căror averi au crescut cu 540 de miliarde de dolari după martie 2020, se află Jeff Bezos (fondatorul Amazon), Elon Musk (fondatorul Tesla şi SpaceX) şi Mark Zuckerberg (fondatorul Facebook).

În urma sprijinului fără precedent acordat de guverne economiilor naţionale, valoarea de piaţă a acţiunilor a crescut puternic la bursă, determinând şi o creştere a averilor miliardarilor, în timp ce economia reală se confruntă cu cea mai adâncă recesiune din ultimul secol, afirmă autorii raportului.

Potrivit raportului Oxfam, Jeff Bezos a câştigat atât de mulţi bani până în septembrie 2020, încât ar putea să ofere tuturor celor 876.000 de angajaţi ai grupului Amazon un bonus de 105.000 de dolari şi să rămână la fel de bogat cum era înainte de declanşarea pandemiei de COVID-19.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri