Cristiano Ronaldo, anchetat pentru că ar fi încălcat restricțiile anti-COVID

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo, vedeta lui Juventus Torino, este anchetat de poliţia italiană pentru presupusa încălcare a regulilor sanitare, scrie joi presa internaţională.

Neinclus în lotul pentru meciul de miercuri cu SPAL Ferrara din Cupa Italiei, Ronaldo a mers la Courmayeur, în regiunea Valle d'Aosta, ca să fie alături de prietena sa, Georgina Rodriguez, care-şi sărbătorea ziua de naştere. Această escapadă pe zăpadă nu este autorizată în Italia, unde cetăţenii nu pot părăsi o "zonă portocalie" în perioada pandemiei de Covid-19.

Potrivit ziarului La Stampa, Ronaldo şi Georgina Rodriguez au petrecut noaptea într-un hotel, care oficial este închis. Sosit incognito, CR7 a fost trădat de publicarea pe reţelele de socializare a unui video cu prietena sa, un video şters repede, dar care a intrat în atenţia autorităţilor.

Conform regulilor sanitare în vigoare în Italia, atacantul nu avea dreptul să meargă în Valle d'Aosta, o regiune aflată în "zonă portocalie" la fel ca Piemontul. Există câteva excepţii la această regulă, precum călătoriile la o doua locuinţă sau din motive de serviciu.

Cotidianul La Repubblica notează că poliţia se ocupă de acest caz, iar Ronaldo şi prietena sa ar putea fi amendaţi.

Citeste si:
Presă: Știrea conform căreia Ronaldo își transformă hotelurile în...
Presa internațională: Știrea...

Ronaldo a mai făcut obiectul unei polemici în luna octombrie, când a plecat în Portugalia deşi Juventus era în izolare după descoperirea a două cazuri pozitive. Ronaldo a fost apoi el însuşi testat pozitiv şi s-a întors în Italia pentru a petrece câteva săptămâni în izolare la domiciliu.

În acea perioadă, fotbalistul a stârnit o polemică în Italia, după ce a scris pe Instagram că testele PCR pentru depistarea coronavirusului "sunt de rahat", înainte de a şterge postarea.

Juve, cu tânărul fundaş român Radu Drăguşin titular, a învins-o cu 4-0 pe SPAL Ferrara şi s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei.

Citeste si:
Cristiano Ronaldo, testat pozitiv la Covid-19
Cristiano Ronaldo, testat...
Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri