3 Februarie 2021

Europa ar putea ajuta la producția vaccinului rusesc Sputnik V



Europa ar putea oferi capacităţi de producţie pentru vaccinul rusesc împotriva COVID-19 Sputnik V, a declarat ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, relatează Agerpres.

Partea rusă a solicitat un astfel de sprijin, iar ideea este luată în considerare în Germania şi în Europa, a spus Spahn în cadrul unei conferinţe online organizate de publicaţiile de ştiri Tagesspiegel, Zeit, Handelsblatt şi Wirtschaftswoche.

„Putem furniza sprijin pentru producţia unui vaccin care nu este încă sau nu va fi deloc aprobat în Europa", a adăugat ministrul.

Jens Spahn a spus că salută orice vaccin care este eficient în combaterea pandemiei şi care se dovedeşte a fi sigur.

„Ţine pur şi simplu de autoritatea de reglementare să evalueze în ce măsură situaţia se prezintă astfel în cazul Sputnik V", a adăugat el.

Moscova a anunţat că o cerere pentru aprobarea vaccinului a fost trimisă Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) în ianuarie.

Vaccinul dezvoltat de Rusia este eficient în proporţie de 91,6% împotriva COVID-19, potrivit unui studiu publicat de revista medicală The Lancet.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat acest studiu drept „foarte important", adăugând că aceasta „a confirmat că înregistrarea accelerată a vaccinului în Rusia a fost justificată".

„Numărul ţărilor care înregistrează vaccinul creşte în fiecare zi. Plănuim să producem vaccinul peste hotare cât de curând posibil”, a mai spus Peskov.



Citeste si