Fondul Monetar Internaţional a avertizat băncile centrale să fie vigilente în privinţa majorării bruşte a ratelor dobânzilor şi a înăspririi condiţiilor financiare, care ar putea avea efecte negative asupra pieţelor emergente, informează Agerpres.

FMI a atras atenția băncilor centrale să nu se bazeze pe faptul că planul de relansare economică din SUA, de 1.900 miliarde de dolari, va fi benefic pentru majoritatea ţărilor, transmit AFP şi Reuters.

Purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că estimările preliminare ale organizaţiei financiare internaţionale arată că planul adoptat miercuri va majora economia SUA cu 5% - 6% în următorii trei ani şi va stimula redresarea PIB-ului global, dar sunt necesare mai multe analize pentru o estimare finală. Dar costurile de finanţare în dolari excepţional de scăzute înseamnă că există riscul unei înăspriri bruşte a condiţiilor financiare şi aceste evoluţii "ar trebui gestionate cu atenţie", a adăugat oficialul FMI.

Cererea mai ridicată din SUA, ca efect al planului de relansare economică, va ajuta alte ţări să vândă mai multe produse consumatorilor americani, a apreciat Rice.

În ultimele săptămâni au existat temeri pe pieţele financiare că accelerarea campaniei de vaccinare va stimula redresarea rapidă a economiei globale, dar au existat şi temeri că aceste evoluţii vor duce la creşterea inflaţiei, ceea ce ar putea Rezerva Federală a SUA (Fed) să majoreze rata dobânzii mai devreme decât se estima.

Rice a explicat că Fed şi alte bănci centrale importante trebuie să continue să comunice "clar, aşa cum o făceau până acum, în privinţa estimărilor lor asupra economiei şi a opiniilor lor privind achiziţiile de active şi politica monetară, pentru a evita orice înăsprire nejustificată a condiţiilor financiare.

Şi Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale a SUA, a declarat recent că ar fi îngrijorat în cazul în care condiţiile financiare s-ar înăspri ca rezultat al creşterii randamentelor bondurilor.

De asemenea, şeful Fed a repetat angajamentul de a menţine creditarea relaxată până când americanii revin la muncă, ceea ce i-a supărat pe investitori, care nu cred că-şi va putea menţine această promisiune după ce pandemia va trece şi economia îşi revine semnificativ.

Pe fondul campaniei de vaccinare şi al măsurilor fiscale adoptate de autorităţi, "există motive bune să credem că vom face în curând progrese spre obiectivul Fed privind un nivel ridicat al angajării şi o rată a inflaţiei de 2%", a declarat Powel.

Acesta a adăugat: "Chiar dacă preţurile cresc în primăvară, aşa cum am anticipat, mă aştept să avem răbdare şi nu vom schimba politica monetară, care trebuie să rămână relaxată până când economia s-a redresat semnificativ".

"Nu vrem să vedem o înăsprire persistentă a condiţiilor financiare, acesta este într-adevăr testul; până acum contextul mai amplu a rămas viabil", a apreciat şeful Fed.

În 18 martie va avea loc şedinţa de politică monetară a Fed, într-un moment în care creşte optimismul că în 2022 riscurile provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19) se diminuează şi economia va înregistra o creştere solidă. Analiştii se aşteaptă ca FOMC - Comitetul Federal pentru Pieţe Deschise - să menţină dobânda de politică monetară la un interval cuprins între 0% şi 0,25%.

Rezerva Federală a SUA achiziţionează în fiecare lună titluri de trezorerie şi obligaţiuni ipotecare (mortgage-backed securities) în valoare de minimum 120 de miliarde de dolari, pentru a sprijini pieţele financiare, ceea ce "atenuează semnificativ condiţiile financiare şi furnizează sprijin substanţial economiei", a declarat luna trecută preşedintele Fed, Jerome Powell.

Acesta a apreciat că redresarea economiei americane rămâne "inegală şi departe de a fi completă" şi va mai dura "o anumită perioadă de timp" înainte ca Rezerva Federală a SUA să ia în considerare schimbarea politicilor adoptate pentru a ajuta ţara să-şi revină.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri