Americanii ar urma să primească în acest week-end primele cecuri şi viramente în valoare de 1.400 de dolari/persoană prevăzute în pachetul de stimulare de 1.900 miliarde de dolari ratificat de preşedintele Joe Biden, conform unui anunţ al administraţiei americane.

Primele plăţi vor fi făcute prin virament,"unii destinatari vor începe să le primească începând cu acest week-end, iar alţii săptămâna viitoare", au anunţat Departamentul Trezoreriei şi administraţia fiscală în comunicate de presă, scrie Agerpres.

Numărul exact al beneficiarilor nu a fost specificat, dar suma totală ar putea ajunge la aproximativ 400 de miliarde de dolari.

Milioane de americani, ale căror venituri anuale sunt mai mici de 75.000 de dolari/persoană sau 150.000 de dolari/cuplu căsătorit, vor primi un cec în valoare de 1.400 de dolari, fie adult sau copil.

Valoarea ajutorului financiar va scădea treptat până la venituri de 80.000 de dolari/persoană şi 160.000 de dolari/cuplu.

Aceste criterii sunt mai restrictive faţă de planul prezentat iniţial de preşedintele Joe Biden. Numele preşedintelui nu va apărea pe cecuri, aşa cum s-a întâmplat în cazul predecesorului său, Donald Trump.

Americanii au mai primit câte 1.200 de dolari

Pentru a face faţă crizei provocate de pandemia de COVID-19, în aprilie 2020 familiile americane au primit cecuri în valoare de 1.200 de dolari/adult şi 500 de dolari/copil, în temeiul Cares Act şi în valoare de 600 de dolari/persoană la început lunii ianuarie 2021 ca parte a celui de-al doilea plan de relansare.

Pachetul de stimulare al preşedintelui Biden, în valoare totală de 1.900 miliarde de dolari, a fost adoptat definitiv în Congres, în pofida opoziţiei republicanilor, şi semnat de preşedintele SUA.

Potrivit Casei Albe, acest plan vizează crearea a peste şapte milioane de noi locuri de muncă în acest an, asistenţă medicală mai accesibilă, sprijin pentru vaccinare, dar şi reducerea la jumătate a sărăciei în rândul copiilor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri