Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, spune că ar fi „mai motivat” să candideze la alegerile din 2024 dacă Meghan Markle va decide să candideze pentru nominalizarea democraților.

Donald Trump a făcut comentariul la Fox News, după ce a fost întrebat ce părere are de informațiile conform cărora Markle s-ar fi întâlnit cu membri ai Partidului Democrat pentru a discuta posibilitatea unei campanii prezidențiale în 2024, scrie Digi24.

„Sper să se întâmple asta (n. red. – să candideze Meghan Markle). Dacă s-ar întâmpla, aș fi și mai motivat să candidez”, a spus Donald Trump.

„Nu sunt un fan al ei. M-am gândit la ce a spus despre familia regală și despre regină, eu am întâlnit-o pe regină și cred că este o persoană extraordinară. Nu sunt un fan al lui Meghan”, a adăugat fostul președinte.

Zvonuri privind o posibilă candidatură la prezidențiale a lui Meghan Markle au mai apărut și anterior – anul trecut o sursă din anturajul actriței spunea că aceasta „se gândește serios la această posibilitate”, adăugând că nu a renunțat cetățenia americană la momentul căsătoriei.

Prințul Harry și Meghan Markle au intrat din nou în centrul atenției după un interviu acordat vedetei americane Oprah Winfrey, în care cei doi au făcut acuzații grave la adresa familiei regale britanice pe care au acuzat-o de rasism.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri