Fostul şef al principalei agenţii federale de sănătate publică din Statele Unite crede că coronavirusul a ieşit dintr-un laborator din Wuhan, epicentrul pandemiei.

"Dacă ar trebui să emit o ipoteză, acest virus a început să se răspândească prin septembrie-octombrie la Wuhan, în China", a spus la postul CNN Robert Redfield, care a condus Centrele pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC) în timpul mandatului lui Donald Trump, scrie Agerpres.

"Cred în continuare că etiologia cea mai probabilă a acestui agent patogen din Wuhan este un laborator din care a scăpat", a adăugat el, subliniind că este "doar o opinie". Etiologia se ocupă cu studiul cauzelor bolilor.

"Nu este neobişnuit" ca agenţii patogeni respiratori studiaţi într-un laborator să contamineze angajaţii, a explicat fostul director al CDC, specializat în virusologie.

Această ipoteză a fost promovată în special de fostul guvern al lui Donald Trump, dar experţii trimişi în China de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în ianuarie-februarie au părut să o excludă.

Citeste si:
Raport final al OMS: ce spune despre Wuhan și startul pandemiei de...
Raport final al OMS: ce spune...

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a estimat însă că "toate presupunerile rămân pe masă".

Wuhan este sediul institutului de virologie aflat în centrul polemicii privind originea pandemiei, deoarece studiază numeroşi viruşi, mai ales coronavirusul liliecilor.

Teoria general acceptată este transmiterea naturală a acestui virus de la lilieci la om, probabil prin intermediul unui alt animal.

Primele cazuri semnalate la Wuhan în decembrie 2019 şi ianuarie 2020 sunt legate de un târg de animale, suspectat că este sursa contaminării ori că a amplificat-o.

Citeste si:
Olanda cere un test rapid la intrarea în țară
Olanda cere un test rapid la...

Această teză "nu are sens în biologie", a declarat Robert Redfield, precizând în acelaşi timp că nu insinuează că la originea eliberării virusului ar fi un act intenţionat.

În cursul trecerii de la animal la om, virusul "are nevoie de mai mult timp pentru a deveni din ce în ce mai eficient în transmiterea de la om la om', a spus el.

Robert Redfield a sugerat, de asemenea, că institutul din Wuhan ar fi putut "îmbunătăţi" virusul pentru a-l face mai eficient.

"Să spunem că am un coronavirus la care lucrez. Cei mai mulţi dintre noi, în laborator, încearcă să-l crească şi să-l amelioreze pentru a face experimente şi a găsi soluţii", a spus el.

Citeste si:
VIDEO | Cum este asamblată Starship, racheta care va duce primii...
VIDEO | Cum este asamblată...

Teoria lui Robert Redfield a fost respinsă de Anthony Fauci, renumit imunolog şi principal consilier pe probleme de sănătate al preşedintelui Joe Biden.

Ameliorarea virusului în laborator "este o posibilitate", a spus el, "dar cea mai probabilă, şi una cu care majoritatea responsabililor din domeniul sănătăţii sunt de acord, este că (virusul) a trecut fără a fi detectat, răspândindu-se în rândul populaţiei timp de câteva săptămâni sau luni, ceea ce i-a permis să se adapteze bine înainte de a fi identificat clinic".

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri