Şeful OMS a cerut o nouă anchetă asupra ipotezei privind o posibilă scurgere a virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator din China pentru a explica originea pandemiei de COVID-19 şi a criticat datele insuficiente oferite de partea chineză în cadrul misiunii experţilor internaţionali din această iarnă, relatează France Presse.

Experţii OMS, trimişi în perioada 14 ianuarie - 9 februarie în China, unde au apărut primele cazuri de boală în decembrie 2019, au apreciat anterior că ipoteza unei scurgeri de laborator este cea mai puţin probabilă.

Dar 'aceasta necesită o cercetare mai aprofundată, probabil în cadrul unor noi misiuni cu experţi specializaţi, pe care eu sunt gata să le desfăşor', a asigurat şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă cu ţările membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii asupra raportului publicat oficial.

El a subliniat, de asemenea, că experţii internaţionali 'au comunicat despre dificultăţi în accesarea datelor brute' în timpul misiunii lor în China. O critică publică rară la adresa modului în care Beijingul a gestionat această anchetă comună, comentează AFP.

Potrivit elementelor raportului, din care AFP a obţinut luni o copie, autorii acestuia consideră de la 'probabilă la foarte probabilă' transmiterea virusului SARS-CoV-2 la om de către un animal intermediar. În schimb, ipoteza unui incident de laborator este calificată ca fiind 'extrem de improbabilă'.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri