Agenţia spaţială rusă, Roskosmos, va continua tradiţia explorărilor selenare din perioada sovietică cu o nouă serie de misiuni automate, fără echipaj uman, dintre care prima va fi lansată în cursul acestui an.

Această misiune, numită Luna 25, urmează să fie lansată în cursul lunii octombrie, punând astfel capăt unei perioade de 45 de ani în care Rusia nu a mai aselenizat. Această misiune se va îndrepta spre Polul Sud selenar, având ca principal obiectiv ştiinţific studierea apei din stratul de gheaţă aflat imediat sub suprafaţa selenară, potrivit Agerpres.

"Luna se află în centrul programului nostru pentru următorul deceniu", a declarat Lev Zeleni, consilier ştiinţific în cadrul Institutului rus de cercetări Spaţiale, cu ocazia unei prezentări organizate de Academia Naţională de Ştiinţe din Rusia.

Și SUA vor relua misiunile cu echipaje umane pe Lună

Rusia nu este singura putere spaţială care îşi concentrează eforturile asupra explorărilor selenare. Statele Unite ale Americii au anunţat că reiau misiunile cu echipaje umane pe Lună în cadrul programului spaţial Artemis, din care fac parte şi numeroase misiuni robotice. În luna decembrie, China a adus pe Pământ primele mostre de sol selenar după decenii de pauză de la misiunile americane Apollo din anii '70. Beijingul desfăşoară pe Lună un program de cercetare spaţială denumit Chang'e. De asemenea, India şi Israel au anunţat că vor continua misiunile selenare după eşecul aselenizării modulelor automate din cadrul misiunilor Chandrayaan-2 şi respectiv Beresheet, din 2019.

Retail jobs

Însă doar Statele Unite rivalizează cu programele sovietice de explorare selenară. Rusia apelează la tradiţia acestor programe de explorare şi va continua seria de misiuni Luna ce a fost abandonată în 1976.

"Vrem să demonstrăm consecvenţă", a adăugat Zeleni.

Astfel, misiunea de anul acesta a primit denumirea Luna 25. În cadrul acestei misiuni se va încerca aselenizarea unui modul special pentru studierea stratului de gheaţă de sub solul selenar, gheaţă care s-ar putea dovedi o resursă extrem de valoroasă pentru viitorii exploratori spaţiali - atât pentru supravieţuirea la suprafaţa Lunii cât şi pentru a obţine combustibil pentru viitoarele generaţii de rachete care ar putea fi lansate de pe Lună spre Marte sau spre alte destinaţii din Sistemul Solar, la costuri incomparabil mai reduse decât în cazul lansărilor de pe Pământ, având în vedere atracţia gravitaţională mult mai redusă a satelitului nostru natural.

Citeste si:
Noul obiectiv al ESA: un astronaut european pe Marte până în 2040
Noul obiectiv al Agenției...

Alte cinci misiuni pe lista Rusiei

Misiunea Luna 25 este însă doar începutul, după cum a subliniat Zeleni, care a menţionat 5 misiuni selenare aflate în diferite stadii de pregătire. În 2023 sau 2024 Rusia doreşte să lanseze misiunea Luna 26, ce va poziţiona o sondă orbitală în jurul Lunii pentru a studia anomaliile magnetice şi gravitaţionale ale Selenei, precum şi pentru a fotografia potenţiale zone de aselenizare.

Apoi, în 2025, Rusia va aseleniza din nou în cadrul misiunii Luna 27, "despre care cred că este cea mai importantă", după cum a susţinut Zeleni. La fel ca şi misiunea ce va fi lansată în acest an, Luna 27 va avea drept ţintă Polul Sud selenar şi va fi operată cu ajutorul unui software de aselenizare realizat de Agenţia Spaţială Europeană. De asemenea, această misiune îşi propune forarea în solul selenar pentru a extrage mostre de apă îngheţată şi alte materiale selenare, fără a le schimba starea de agregare. Sistemul de forare este de asemenea conceput de ESA.

Citeste si:
ESA și NASA intensifică discuțiile pentru noi misiuni pe Lună
ESA și NASA intensifică...

Ultimele două misiuni din seria Luna nu au încă orizonturi clare pentru lansare. Luna 28, denumită şi Luna-Grunt, va continua treaba începută de Luna 27 şi are ca obiectiv final aducerea pe Terra a unor mostre de sol şi gheaţă de la Polul Sud selenar.

"Este vorba de o misiune de aducere a unor mostre, însă este o misiune diferită de cele realizate până acum. Aceste mostre nu vor fi doar regolit (praf selenar) ci vor conţine toate substanţele volatile şi incluziunile criogenice din acesta, ceea ce va reprezenta o provocare tehnologică", a mai susţinut Zeleni.

Ultima misiune aflată în pregătire, Luna 29, va transporta la suprafaţa Selenei un nou rover din seria Lunokhod, continuând astfel tradiţia explorărilor din perioada sovietică. Lunokhod-1 a fost primul rover terestru automat care a ajuns cu bine pe un alt corp cosmic, în 1970 şi a explorat apoi timp de 10 luni regiunea selenară Mare Imbrium (Marea Ploilor).

Citeste si:
România va construi brațul unui robot care va ajunge pe Marte
România va construi brațul...

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri