Parlamentul European şi statele membre ale UE au căzut de acord pentru adoptarea obiectivului de reducere netă cu cel puţin 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră în UE până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, au anunţat Comisia Europeană şi eurodeputaţii.

Această ţintă a făcut obiectul unor negocieri intense între liderii Celor 27, care s-au înţeles în noiembrie asupra unei reduceri de 55%, şi Parlamentul European, care cerea o reducere de cel puţin 60%.

Acordul asupra obiectivului UE, care va fi integrat oficial într-o lege privind clima aflată în pregătire, survine cu o zi înaintea unui summit virtual despre climă iniţiat de preşedintele american Joe Biden, în cursul căruia Washingtonul ar urma să îşi dezvăluie propriul obiectiv revizuit pentru 2030, scrie Agerpres.

Este un moment istoric pentru UE (...) Acordul ne consolidează poziţia în lume ca lider al luptei împotriva crizei climatice.

Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei responsabil cu Pactul Verde european

La rândul său, ministrul portughez al mediului, Joao Pedro Matos Fernandes, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE, a salut acordul, spunând că este "un semnal puternic pentru întreaga lume" şi "un obiectiv consfinţit".

„Vom face de două ori şi jumătate mai mult în nouă ani decât ce s-a făcut în ultimii zece ani în Europa”

Negocierile dintre statele membre şi eurodeputaţi, aflate în impas de mai multe luni, au fost reluate marţi după-masă şi s-au prelungit până miercuri dimineaţă la ora 05:00, ceea ce înseamnă 14 ore de discuţii.

"Parlamentul este, evident, pregătit să meargă şi mai departe, dar compromisul obţinut este ambiţios: vom face de două ori şi jumătate mai mult în nouă ani decât ce s-a făcut în ultimii zece ani în Europa", a spus eurodeputatul Pascal Canfin (grupul Renew, liberal), preşedintele Comisiei de Mediu din Parlamentul European.

De acum, "obiectivul de a obţine neutralitatea în privinţa emisiilor de carbon pentru 2050 va deveni obligatoriu juridic", a scris pe Twitter şi eurodeputatul german Peter Liese (grupul PPE, dreapta pro-UE).

În schimb, şi-a exprimat el regretul, acest obiectiv de neutralitate în privinţa emisiilor de carbon se va aplica în mod colectiv tuturor celor 27 de state membre, dar nu se va impune fiecărui stat individual, deşi Parlamentul asta îşi dorea. Polonia, încă extrem de dependentă de cărbune, s-a opus ferm unei astfel de idei.

În acordul convenit, obiectivul este o scădere "netă" a emisiilor de gaze cu efect de seră, ceea ce înseamnă şi includerea compensaţiei de emisii de CO2 prin "rezervoare de cărbune" natural, spre exemplu prin reîmpădurire.

"Asta înseamnă recunoaşterea nevoii de a îmbunătăţi 'rezervoarele de cărbune' ale UE", printr-o mai bună reglementare a utilizării solurilor şi spaţiilor forestiere, subliniază Comisia.

Reducerea totală a emisiilor ar putea ajunge la aproape 57% comparativ cu 1990, a calculat Pascal Canfin.

De cealaltă parte, ONG-urile de mediu şi eurodeputaţii ecologişti denunţă ferm această ţintă "netă" care ţine cont în special de CO2-ul captat de păduri, cu riscul de a reduce astfel mecanic scăderea reală necesară cerută sectoarelor poluante.

„Legea privind clima nu se ridică la înălţimea ambiţiilor sale. În termeni reali, nu este decât o reducere de 52,8%. Nu este 'Pactul Verde' de care avem nevoie (...) Este insuficient raportat la Acordul de la Paris", a scris pe Twitter Michael Bloss, eurodeputat ecologist german.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri