3 Mai 2021

Turneul de la Roland Garros se va disputa cu un număr limitat de spectatori



Turneul de tenis de la Roland Garros se va disputa cu spectatori, dar într-o limită de 1.000 pe fiecare teren şi la o treime din capacitate, a confirmat ministrul Educaţiei şi Sporturilor din Franţa, Jean-Michel Blanquer.

Turneul de Mare Şlem a fost deja decalat cu o săptămână de organizatori, urmând să aibă loc în perioada 30 mai-13 iunie, scrie Agerpres.

În cadrul relaxării progresive decisă de guvern, "35 la sută din capacitatea stadioanelor va fi ocupată, cu un maximum de 1.000 de persoane pe fiecare teren", a afirmat Jean-Michel Blanquer în cadrul emisiunii Stade 2 la postul France 3.

Ministrul nu a precizat însă dacă acest procent se va schimba, în special pentru finale, începând cu 9 iunie.

"În acest moment, pe stadioanele din Franţa trecem la 65 la sută cu un plafon de 5.000 de persoane, deci vom începe să avem stadioane onorabil pline", a mai spus ministrul francez.

În privinţa disputării meciurilor în nocturnă cu porţile închise, demnitarul francez a afirmat că acest lucru se discută cu organizatorii şi nu exclude modificarea acestor reguli "în funcţie de cum va evolua criza datorată pandemiei de coronavirus".

Jean-Michel Blanquer a mai afirmat că prezentarea unui test negativ sau a certificatului de vaccinare "ar putea fi condiţia pentru a putea intra pe arene".

În timp ce se apropie şi Jocurile Olimpice, ministrul a confirmat că sportivii de înalt nivel se pot vaccina "de mai multe zile, pe bază de voluntariat".

Referitor la practicarea sportului, acesta a confirmat redeschiderea sălilor pe 19 mai, pentru "practici sportive individuale, dar cu respectarea protocoalelor sanitare stricte".

"Pe 9 iunie vom avea realmente posibilitatea să începem să jucăm din nou, de exemplu, handbal. Minorii se pot întoarce în bazinele de înot începând cu 19 mai", a mai spus responsabilul francez.



Citeste si