Guvernul chinez va permite tuturor cuplurilor să aibă cel de-al treilea copil, într-o inițiativă menită să pună capăt prăbușirii ratei natalității, precum și îmbătrânirii populației, potrivit Bloomberg.com.

Aceste două caracteristici demografice ale societății chineze sunt considerate un risc pentru evoluțiile economice pe termen lung ale țării. „Dând voie fiecărui cuplu să aibă trei copii și implementând politici pentru sprijinirea acestora va aduce beneficii pentru structura populației”, a transmis agenția locală Xinhua Newsm citând o întâlnire a Politburoului – structura politică de la vârful partidului unic din China.

Nu se știe când va fi aplicată modificarea

Nu s-a menționat când va avea efect această modificare, deși întâlnirea Politburoului (Biroul Politic) a fost ținută pentru discutarea politicilor majore care să fie implementate pentru un interval de cinci ani, interval care a început anul acesta, a mai scris Xinhua.

China a adus mereu ajustări regulilor sale stricte privind nașterile, care au limitat familiile o lungă perioadă la posibilitatea de a avea un singur copil, iar cel de-al doilea copil a fost permis din anul 2016. Însă reforma din urmă cu șase ani nu a fost suficientă pentru a schimba rata în scădere a natalității – care a ajuns la cea mai scăzută cotă din ultimii 70 de ani, iar o nouă relaxare a acestor politici nu este nici ea văzută ca suficientă pentru a genera o creștere semnificativă.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri