18 Iunie 2021

VIDEO - Prima insulă care a dispărut din cauza încălzirii globale



Problema încălzirii globale este reală, iar avertizările date de oamenii de știință în urmă cu mulți ani încep să se adeverească. Nivelul oceanului planetar continuă să crească în urma topirii ghețarilor din zonele Arctice, iar acum, o mică insulă din oceanul Pacific a fost înghițită de ape.

Un documentar realizat de cei de la BBC, în Insulele Solomon, aflate în regiunea de sud-vest a oceanului Pacific, relevă această problemă.

Insula Kale era locul de joacă al tinerei Gladys Habu, care mergea însoțită de părinții ei pe insulă pentru a nu se rătăci. În prezent, insula nici măcar nu se mai vede, cu excepția unor trunchiuri de copaci, care stau acum sub nivelul apei.

Insula acoperea o suprafață de 50.000 de metri pătrați, dar acum nu a mai rămas niciun metru pătrat de sol deasupra apei.

„Este chiar devastator. Îmi aduc aminte că trebuia să merg alături de mama și de tata pentru a nu ne rătăci. Atât de mare era insula”, a povestit Gladys.

Potrivit acesteia, insula era acoperită de numeroși copaci, era o adevărată pădure, dar acum nu se mai văd decât câteva dintre trunchiurile palmierilor care populau această mică insulă.

Mai mult, pe această insulă locuiau bunicii lui Gladys, iar acum și insulele din arhipelag se confruntă cu problema creșterii nivelului apelor. Tot mai multe plaje au dispărut, iar casele oamenilor stau suspendate deasupra apei care a pătruns tot mai mult în interiorul insulei.



Citeste si