În ciuda retoricii sale dure anti-imigranți și cunoscut pentru atitudinea ostilă față de aceștia, guvernul Ungariei va relaxa reglementările pentru muncitori străini în situația în care se confruntă cu o criză a forței de muncă.

Guvernul de la Budapesta a anunțat că va permite companiilor să recruteze muncitori calificați din țările non-UE prin agenții de plasament. Anunțul a fost făcut de Peter Szijjarto, ministrul de externe ungar, într-un mesaj pe Facebook, conform Bloomberg, citat de Agerpres.

Prin această măsură, guvernul ungar speră să își atingă ținta de creștere economică de 5,5% stabilită pentru 2021.

La fel ca şi alte state din Europa Centrală şi de Est, Ungaria se confruntă cu o criză a forței de muncă, iar activitatea economică îi este limitată din acest motiv. Însă guvernul de la Budapesta a fost reticent la ideea de a-şi deschide graniţele în faţa străinilor din cauza politicilor anti-imigranţi ale prim-ministrului Viktor Orban care au declanşat în mod frecvent dispute cu Uniunea Europeană.

Îngrijorările la adresa creşterii economice sunt motivul pentru care Orban şi-a schimbat punctul de vedere, în condiţiile în care a promis familiilor reduceri de taxe în valoare de până la două miliarde de dolari, înaintea alegerilor parlamentare de anul viitor, în cazul în care creşterea economică reală va depăşi obiectivul fixat de guvernul său în 2021.

De asemenea, Ungaria va oferi împrumuturi subvenţionate de stat pentru companiile locale care vor să preia companii rivale din străinătate, precum şi pentru finanţarea proiectelor cu un accent pe sustenabilitatea mediului, a mai spus Szijjarto.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri