17 Iulie 2021

A fost confirmat primul caz de coronavirus în Satul Olimpic de la Tokyo



Cu aproximativ o săptămână înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, un prim caz pozitiv de coronavirus a fost confirmat în Satul Olimpic.

Cazul a fost confirmat de Comitetul de Organizare al JO de la Tokyo, scrie Agerpres.

Toshiru Muto, directorul executiv al comitetului, nu a precizat identitatea persoanei testate pozitiv şi nici naţionalitatea acesteia. De asemenea, nu a fost precizat dacă este vorba de o persoană vaccinată sau nevaccinată. Oficialul nipon a precizat că au fost luate toate măsurile pentru a împiedica răspândirea infecţiei, astfel încât toţi atleţii din Satul Olimpic să se simtă în siguranţă.

Cinci atleţi au fost testaţi pozitiv la sosirea în Japonia. Ei au fost izolaţi şi trebuie să urmeze o serie de reguli stricte de igienă.

Organizatorii şi Comitetul Olimpic Internaţional fac eforturi pentru a asigura publicul larg şi sportivii participanţi că JO se vor desfăşura într-un cadru sigur pentru toată lumea.



Citeste si