Malta a inclus România, alături de alte state, în zona roșie și solicită românilor, la intrare, dovada vaccinării, în caz contrar urmând să stea în carantină timp de 14 zile, potrivit MAE.

Malta intenționa inițial să-și închidă frontierele pentru persoanele nevaccinate, însă a renunțat la această măsură cu câteva ore înainte de a intra în vigoare, la presiunile Comisiei Europene

Astfel, autoritățile malteze au decis să clasifice statele sau zonele de proveniență a persoanelor care sosesc în Republica Malta în funcție de gradul de răspândire a virusului SARS-CoV-2 în acele regiuni. Astfel, a fost stabilită o „zonă roșie”, respectiv o „zonă roșu închis”. România este inclusă, alături de alte state, în zona roșie.

Condiții pentru intrarea în Malta

Ca urmare, pentru a intra pe teritoriul Maltei, persoanele cu vârsta de peste 12 ani care sosesc din România, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

- să prezinte dovada completării, anterior călătoriei, a următoarelor formulare:

  • formularul electronic de localizare a pasagerului (disponibil la pagina de internet: https://app.euplf.eu/#/);
  • formularul național maltez de localizare a pasagerului;
  • formularul referitor la starea sănătății (ambele documente sunt disponibile AICI)

- să prezinte fie dovada efectuării vaccinului împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut cel puțin 14 zile de la administrarea celei de-a doua doze a vaccinului sau a dozei unice, după caz, fie rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Republica Malta.

Chiar și în situația prezentării unui test molecular negativ tip PCR, persoanele în cauză vor fi supuse măsurii de carantină, timp de 14 zile, conform dispozițiilor autorităților malteze, la un hotel ales de autorități, cu suportarea de către persoana vizată a costurilor aferente;

- să nu prezinte niciun simptom al infectării cu virusul SARS-CoV2.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri