Persoanele vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă şi care sosesc din statele UE şi SUA vor fi scutite de obligaţia autoizolării după sosirea în Anglia începând cu 2 august, a anunţat ministrul britanic al transporturilor, Grant Shapps.

Rămâne însă obligatoriu testul care trebuie efectuat înaintea călătoriei şi de asemenea testul PCR efectuat a doua zi după sosirea în Anglia, notează Agerpres.

Scutirea de obligaţia autoizolării pentru o perioadă de 10 zile după sosire se va aplica numai persoanelor vaccinate anti-COVID-19 cu un ser acceptat în UE sau SUA.

Această nouă regulă privind eliminarea carantinei a fost anunţată deocamdată doar pentru Anglia, dar se aşteaptă ca şi celelalte ţări componente ale Regatului Unit (Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor) să-şi actualizeze curând politica de călătorie.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri