Marea Britanie caută tot mai multe modalități prin care tinerii să accepte să se vaccineze, în contextul unui al patrulea val al pandemiei. Prin urmare, cele mai noi oferte includ bilete la cinema, curse cu taxiul sau chiar pizza și kebab pe gratis.

Surse din Guvern susțin că 30 de firme sunt interesate să participe în ampla campanie de vaccinare la nivel național. Până acum, Uber, Bolt, dar și Deliveroo s-au înscris pe lista autorităților. Chiar și Pizza Pilgrims a anunțat că va oferi recompense celor care aleg să se vaccineze, scrie The Mirror.

Autoritățile mulțumesc tinerilor care se imunizează, mai ales după ce au fost aspru criticate pentru impunerea obligativității de a se vaccina înainte de a se întoarce în facultăți.

”Oamenii tineri au mai multe așteptări decât transportul sau o pizza gratis. Guvernul are suficiente resurse și ar trebui să abordeze problema pe termen lung”, a declarat Tim Bale, profesor la Universitatea Queen Mary, din Londra.

Ofertele gândite de autorități vizează tinerii cu vârste între 18 și 30 de ani. În acest sens, începând de săptămâna următoare, Uber va notifica clienții săi cu privire la reducere. Bolt va proceda la fel, după ce a ales să și ofere 250.000 de lire centrelor de vaccinare din Londra.

De asemenea, vor fi oferite coduri de discount și celor care se programează prin aplicația NHS.

În plus, oficialii dau asigurări că firmele implicate în campanie nu solicită date personale în ceea ce privește sănătatea.

Circa 67% din populația cu vârste între 18 și 29 de ani au primit o primă doză de ser. Însă Guvernul insistă asupra campaniei, pentru a preveni o potențială creștere în toamnă.

Data de 30 iulie era ținta autorităților de a atinge 52,8 milioane de vaccinați, însă aceasta nu a fost îndeplinită, doar 46,8 milioane de locuitori fiind imunizați.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri