Un sistem amplu de curenți din Atlantic – care include Curentul Golfului, a fost perturbat de schimbările climatice cauzate de om, au raportat oamenii de știință într-un studiu. Dacă acest sistem va intra în colaps, va conduce către schimbări dramatice în manifestările climatice la nivel global.

Circulația Meridională Atlantică (AMOC) este circuitul natural care transportă apa rece și sărată de la tropice înspre nord la suprafața oceanului și apa rece înspre sud, la fundul oceanului. „AMOC este unul dintre sistemele cheie de circulare ale planetei noastre”, a afirmat autorul studiului, Niklas Boers, de la Potsdam Institute for Climate Impact Research, din Germania, potrivit publicației MSN.

Într-un studiu similar, din anul 2018, s-a făcut comparația cu filmul The Day After Tomorrow (2004), de altfel imprecis din punct de vedere științific, al cărei scenografii a pornit de la ideea închiderii unui astfel de curent oceanic. La vremea respectivă, autorii studiului au susținut că un colaps era la cel puțin câteva decenii distanță, și că ar fi o catastrofă.

Un potențial colaps al acestui sistem de curenți oceanici ar avea consecințe severe de-a lungul globului, potrivit autorilor noului studiu. Dacă acest circuit s-ar încheia, ar putea aduce un frig extrem asupra Europei și anumitor părți ale Americii de Nord. Ar putea, de asemenea, să ridice nivelul apei de-a lungul Coastei de Est a Statelor Unite și să destabilizeze musonii sezonieri care asigură apă multor părți ale lumii.

Cercetătorii care studiază clima veche au mai găsit dovezi că circuitul AMOC ar putea să se întrerupă brusc, cauzând oscilații violente și alte modificări în sistemul climatic global, potrivit aceleiași surse.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri