Premierul grec Kyriakos Mitsotakis va debloca 500 de milioane de euro pentru ajutoare de urgenţă şi reconstrucţie în regiunile afectate de incendii cu o amploare fără precedent şi care continuă să devasteze o parte a ţării, relatează Agerpres.

Confruntat cu furia locuitorilor din zonele sinistrate, liderul conservator a prezentat un pachet de măsuri pentru victime, precum şi planuri de reconstrucţie în insula Evia, la 200 km de Atena şi a cărei parte de nord era încă în flăcări marţi.

Măsurile de ajutor ''vor fi finanţate în principal printr-un buget suplimentar de 500 de milioane de euro pe care Ministerul de Finanţe îl va depune acum'', a precizat Mitsotakis.

Statul va plăti în special până la 150.000 de euro pe casă distrusă, a detaliat el pe contul său oficial de Twitter, cu plata imediată a unui avans de 20.000, 12.000 sau 5.000 de euro, în funcţie de gradul de degradare al locuinţei.

Sunt prevăzute, de asemenea, scutiri de la impozitele pe proprietate şi contribuţii sociale. De asemenea, statul grec va debloca 224 de milioane de euro pentru reîmpădurirea a 165.000 de hectare, sumă care poate fi majorată dacă este necesar.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a prezentat scuze publice luni pentru deficienţele răspunsului la incendiile devastatoare din ţară din ultima săptămână, notează Reuters.

Cele peste 500 de incendii au dus la evacuarea a zeci de sate şi mii de oameni, stârnind totodată nemulţumire şi critici legate de reacţia guvernului.

Premierul Mitsotakis şi-a cerut scuze luni seara la televiziune şi a promis că greşelile vor fi identificate şi remediate, dar a făcut în acelaşi timp apel la unitate.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri