Rusia a anunțat că nu se va grăbi să-i recunoască pe talibanii ca noua putere de la Kabul, a declarat trimisul special al președintelui rus Vladimir Putin pentru Afganistan, explicând că decizia va depinde de comportamentul talibanilor.

Într-un interviu acordat postului de radio „Ecoul Moscovei”, Zamir Kabulov a spus că „nimeni nu se va grăbi cu această recunoaștere”, scrie Digi24.

„Recunoașterea sau nerecunoașterea va depinde de comportamentul noilor autorități. Vom urmări cu atenție cât de responsabil vor guverna țara în viitorul apropiat. Drept urmare, conducerea rusă va trage concluziile necesare și va lua o decizie”, a transmis Kabulov, care a mai adăugat că Rusia are „o ambasadă relativ mare în Afganistan, unde lucrează aproximativ 100 de persoane”.

„Unii dintre angajații noștri vor fi trimiși în vacanță sau evacuați în alt mod, pentru a nu crea tensiuni din cauza unei prezențe atât de mari”, a mai precizat Kabulov, subliniind și că forțele talibane au stabilit deja un perimetru în jurul ambasadei ruse.

Declarație a lui Kabulov vine la o zi după ce el a spus că Rusia nu intenționează să-și evacueze personalul ambasadei din Kabul.

Oficialul rus a mai adăugat că Dmitri Zhirnov, ambasadorul rus în Afganistan, este în contact cu un reprezentant al conducerii talibane și se va întâlni marți cu un coordonator al talibanilor pentru a vorbi despre asigurarea securității externe, inclusiv cea a ambasadei ruse.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri