Două treimi dintre germani se tem de un aflux major de refugiaţi în urma evenimentelor recente din Afganistan, indică un sondaj realizat de institutul Civey pentru publicaţia Augsburger Allgemeine, informează DPA, citată de Agerpres.

Astfel, 62,9% dintre germani se declară îngrijoraţi de perspectiva unui val de refugiaţi care ar veni în Germania aşa cum s-a întâmplat în 2015, în timp ce 30% au o opinie diferită în această privinţă.

În prezent, mii de afgani încearcă să părăsească Afganistanul, după ce militanţii talibani au preluat puterea la Kabul, după o ofensivă rapidă de numai câteva săptămâni în întreaga ţară.

Îngrijoraţi de spectrul unui aflux de refugiaţi afgani se declară susţinătorii partidului de extremă dreapta 'Alternativa pentru Germania' (AfD).

Trei sferturi din electoratul blocului conservator CDU-CSU consideră că Germania s-ar putea confrunta cu o situaţie similară celei din 2015, opinie susţinută şi de 38,8% dintre simpatizanţii Verzilor.

În 2015 şi 2016, peste 1,1 milioane de solicitanţi de azil au venit în Germania, mulţi dintre ei sirieni.

Sondajul Civey a fost realizat pe 16 şi 17 august, pe internet, pe un eşantion reprezentativ de 5.002 persoane din Germania. Marja de eroare este de +/-2,5%.

Întrebarea adresată a fost ''În ce măsură sunteţi îngrijorat că situaţia din Afganistan ar putea conduce la o situaţie a refugiaţilor precum cea din 2015 din Germania?''.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri