Fetele din colegiile şi liceele afgane vor fi autorizate "cât de curând" să revină la şcoală, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al guvernului taliban, în timp ce restricţiile la adresa femeilor s-au înmulţit în ultimele săptămâni în Afganistan, relatează AFP, citată de Agerpres.

Talibanii au numit de asemenea mai mulţi miniştri şi astfel au finalizat formarea guvernului lor, care nu are în componenţa sa nicio femeie ministru şi nici Ministerul pentru problemele femeilor, a adăugat Zabihullah Mujahid într-o conferinţă de presă la Kabul.

"Finalizăm nişte lucruri (...) Aceasta se va întâmpla cât de curând", a asigurat el referitor la revenirea fetelor în colegii şi licee.

Talibanii îi îndemnaseră sâmbătă pe băieţi să revină în şcolile lor, dar nu şi pe fete, provocând nelinişte în rândul populaţiei afgane şi al comunităţii internaţionale, care exprimă temerea reîntoarcerii unui regim taliban strict din anii '90 ce interzicea în special femeilor să studieze.

Cursurile în şcolile afgane au fost întrerupte la mijlocul lunii august, după revenirea talibanilor la putere pe fondul retragerii americane şi prăbuşirii guvernului prooccidental de la Kabul.

Noul regim afgan şi-a anunţat la 7 septembrie prima parte a guvernlui său, din care fac parte numeroşi responsabili istorici ai mişcării islamiste.

Mujahid a subliniat din nou marţi că acesta este un guvern de tranziţie care va fi consolidat în perspectivă.

Talibanii au destui bani pentru a plăti salariile funcţionarilor afgani, dar "e nevoie de timp", a declarat purtătorul de cuvânt citat. La o lună după revenirea talibanilor la putere în Afganistan, mulţi funcţionari se plâng că nu au fost remuneraţi de cel puţin două luni.

Talibanii au preluat în 15 august 2021, controlul în Kabul și, practic, asupra întregului Afganistan. Ultimul bastion necucerit este aeroportul situat la nord de Kabul, unde forțe americane și ale aliaților organizează evacuarea propriilor cetățeni, dar și a miilor de afgani care nu vor să trăiască sub un regim taliban. Talibanii au promis că vor fi pașnici și nu vor încălca drepturile civililor, însă situația este departe de a putea fi catalogată drept stabilă.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri