Donald Trump a anunţat lansarea propriei reţele sociale denumită "Truth Social", după ce a fost interzis în ianuarie de Twitter, Facebook şi YouTube, care îl acuză că i-a incitat pe partizanii săi la violenţă pe platformele lor înainte de asaltul asupra Capitoliului de la Washington, notează AFP, preluat de Agerpres.

"Am creat Truth Social şi Trump Media and Technology Group (TMTG) pentru a rezista tiraniei giganţilor tehnologiilor", a afirmat fostul preşedinte într-un comunicat, adăugând că platforma sa ar urma să fie lansată în primul trimestru al anului 2022.

Marile companii din Silicon Valley şi-au "folosit puterea unilaterală pentru a reduce la tăcere vocile disidente din America", a adăugat Donald Trump.

Omul de afaceri republican a fost blocat pe Facebook, Twitter şi YouTube după atacul criminal asupra Capitoliului condus de partizanii săi în timpul ceremoniei de certificare a victoriei rivalului său Joe Biden la prezidenţiale, la 6 ianuarie.

Înainte de a fi interzis, Donald Trump avea aproape 89 de milioane de abonaţi pe Twitter - unde anunţase multe decizii prezidenţiale majore şi concedieri zgomotoase -, precum şi 35 de milioane pe Facebook şi 24 de milioane pe Instagram.

Fostul preşedinte promitea de luni întregi apropiata creare a propriei reţele sociale.

Platforma "Truth Social" va fi disponibilă în versiune beta, prin invitaţie din noiembrie 2021, se arată în comunicat, în timp ce noul grup media al miliardarului, TMTG, va include şi un serviciu video la cerere cu programe de divertisment şi podcasturi "no-woke".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri