Vaccinarea va deveni obligatorie în Austria începând cu data de 22 februarie a anului următor, potrivit declarațiilor cancelarului (echivalentul prim-ministrului) de la Viena, Alexander Schallenberg.

În felul acesta, Austria va deveni prima țară din Europa și una dintre primele țări la nivel global care introduc obligația vaccinării printre cetățenii săi, potrivit Politico.

Alexander Schallenberg a mai anunțat că țara sa va intra în lockdown național pentru maximum 20 de zile începând cu data de 22 noiembrie.

„Nu am reușit să determinăm suficiente persoane nevaccinate să se vaccineze. Cele mai recente măsuri au crescut ratele zilnice de administrare a serului anti-COVID-19, însă nu suficient. Pentru o perioadă lungă, a fost un consens de-a lungul țării că o astfel de măsură de obligație nu este necesară, însă trebuie să înfruntăm realitatea”, a declarat Schallenberg.

Împotriva unei carantinări aplicate persoanelor nevaccinate impuse zilele trecute și care este încă în vigoare, măsura încearcă să amelioreze curba infectărilor populației austriece, în vreme ce spitalele suportă cu greu numărul celor îmbolnăviți.

Mai bine de 15.000 de noi cazuri de molipsire cu noul coronavirus au fost raportate cu o zi în urmă, de la 11.000 la începutul acestei săptămâni. Totodată, rata de vaccinare a austriecilor este semnificativ sub media Uniunii Europene, la numai 63%.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri