Statele UE avansează către o aprobare a propunerii Comisiei Europene de limitare la 9 luni a valabilităţii certificatului verde după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă alcătuită din două doze (sau o doză în cazul vaccinului Johnson & Johnson), potrivit unor surse citate de Reuters . O sursă afirmă că s-a ajuns deja la un acord preliminar care ar urma să fie aprobat pe 9 decembrie, în timp ce o alta afirmă că discuţiile s-ar putea prelungi şi săptămâna viitoare.

O a treia sursă afirmă că există pe ansamblul statelor UE un sprijin pentru propunerea Comisiei, dar unele state membre care au rate reduse de vaccinare se tem de impactul negativ pe care această limitare ar avea-o asupra călătoriilor.

Aşadar, în lipsa administrării dozei a treia, valabilitatea certificatului verde va înceta după nouă luni de la încheierea schemei complete de vaccinare, dacă statele UE aprobă această propunere a Comisiei Europene. Ideea este ca toate statele membre ale UE să instituie administrarea dozei a treia la şase luni după schema completă de vaccinare anti-COVID-19, întrucât în prezent este în general recunoscut faptul că eficacitatea primei vaccinări complete scade la capătul a şase luni, a explicat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, scrie Agerpres.ro.

Retail jobs

Vaccinurile își păstrează eficacitatea în fața noii tulpini

La rândul ei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că analiza informaţiilor şi a datelor ştiinţifice referitoare la durata imunităţii oferite de vaccinurile anti-COVID-19 arată că după doza a doua sau după doza unică în cazul vaccinului Johnson & Johnson, acestea oferă ''o protecţie robustă cel puţin şase luni împotriva formelor severe de boală, deşi s-a observat o anumită diminuare (a eficacităţii) pentru cazurile grave, în special la adulţii vârstnici şi la persoanele cu comorbidităţi''. OMS atrage atenţia că această evaluare nu priveşte varianta Omicron, semnalată recent.

Varianta Omicron provoacă îngrijorare întrucât prezintă mutaţii multiple, în special în proteina Spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. Datele preliminare sugerează că noua variantă are o rezistenţă sporită la vaccinurile anti-COVID-19 existente, creşte riscul de reinfectare la persoanele trecute prin boală după infectarea cu alte variante şi se transmite mai uşor decât Delta, variantă dominantă în prezent şi cunoscută deja ca fiind foarte contagioasă.

Citeste si:
ACORD. Tarile UE se unesc impotriva evaziunii fiscale
ACORD. Tarile UE se unesc...

Pe de altă parte, conform ultimelor date publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), se pare că varianta Omicron nu creşte severitatea simptomelor.

Comisia Europeană pentru doza trei

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat asupra intensificării rapide a pandemiei COVID-19 în Europa şi răspândirii variantei Omicron a coronavirusului, motive pentru care le-a cerut cetăţenilor să se vaccineze şi cu doza a treia pentru a frâna spitalizările, înregistrate în special în rândul populaţiei neimunizate.

''Trei doze sunt cele necesare acum. Şi este absolut important ca cei mai mulţi oameni nu doar să se vaccineze, ci să se vaccineze cu cele trei doze pentru a se proteja şi a-i proteja pe cei din jur'', a spus şefa executivului comunitar, amintind că persoanele vaccinate sunt mai protejate în faţa formelor grave de boală, indiferent de varianta coronavirusului.

Citeste si:
Europa vrea să reia producția de magneziu pentru a scădea...
Europa vrea să reia producția...

Ea a cerut de asemenea statelor UE să crească rata de vaccinare anti-COVID-19 la toate categoriile de vârstă, inclusiv copii şi tineri, şi să accelereze administrarea dozei a treia, atrăgând atenţia că, pe lângă intensificarea valului epidemic provocat de varianta Delta a coronavirusului, ''acum ne confruntăm cu noua variantă Omicron, care se extinde rapid şi este de mare preocupare''.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri