Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a declarat că este 'extrem de improbabil' ca Londra şi aliaţii săi să intervină militar în cazul unei invazii ruse în Ucraina, transmite AFP.

Ucraina 'nu este membru NATO, aşadar este extrem de improbabil ca cineva să trimită trupe în Ucraina împotriva Rusiei', a afirmat ministrul, într-un interviu video difuzat pe site-ul săptămânalului britanic The Spectator, conform Agerpres.ro.

'Nu ar trebui să-i lăsăm pe oameni să creadă că o vom face. Ucrainenii sunt perfect conştienţi de acest lucru', a adăugat el, în contextul în care preşedintele american Joe Biden a respins deja în acest stadiu o opţiune militară.

În schimb, 'există cu certitudine sancţiuni economice profunde, serioase şi durabile ce ar putea fi luate', a subliniat Wallace.

Într-o discuţie telefonică vineri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, premierul britanic Boris Johnson a afirmat că Londra va utiliza 'toate puterile sale diplomatice şi economice' pentru a împiedica orice 'agresiune rusă' împotriva Ucrainei, a comunicat Downing Street.

Potrivit lui Ben Wallace, 'consolidarea militară rusă are un obiectiv precis. 'Nu suntem siguri că el (preşedintele rus Vladimir Putin) a luat o decizie, însă toate acţiunile sale şi pregătirile militare merg în această direcţie (...), cred că ar trebui să fim toţi îngrijoraţi', a mai spus ministrul britanic.

Occidentalii acuză de mai multe săptămâni Rusia că a masat zeci de mii de soldaţi aproape de frontiera cu Ucraina în vederea unei eventuale invazii. Rusia respinge acuzaţiile şi se declară ameninţată de NATO.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri