21 Decembrie 2021

Restricții dure de sărbători, în Germania: maximum doi invitați nevaccinați la petreceri



Confruntată cu ameninţarea variantei Omicron a COVID-19, Germania va limita contactele, chiar şi între persoanele vaccinate, la maximum 10 invitaţi pentru sărbătorile de Anul Nou, a anunţat cancelarul german Olaf Scholz.

''Nu mai este timpul să petrecem şi să avem seri conviviale în număr mare'', a subliniat cancelarul, după o reuniune cu liderii celor 16 landuri, dând asigurări că ''al cincilea val deja ameninţă'', scrie Agerpres.ro.

Această limitare se va aplica începând cu 28 decembrie, în special pentru toate reuniunile private. Pentru cei nevaccinaţi, limita este de maximum doi invitaţi.

Cancelarul german a anunţat, de asemenea, că toate evenimentele sportive din Germania se vor desfăşura cu uşile închise cel mai târziu începând din 28 decembrie pentru a combate răspândirea cazurilor de COVID-19, în special legate de varianta Omicron.

În ultimele 24 de ore, Germania a înregistrat peste 31.000 de cazuri noi și 76 de decese.



Citeste si