Japonia a revizuit calendarul planurilor sale de explorare spaţială care au drept obiectiv trimiterea unui japonez pe Lună în acest deceniu, informează Reuters, citat de Agerpres.

''Spaţiul nu este doar o frontieră care oferă speranţe şi visuri oamenilor, dar oferă şi o fundaţie esenţială societăţii economice în care trăim în ceea ce priveşte securitatea noastră economică'', a declarat prim-ministrul Fumio Kishida cu prilejul unei reuniuni în scopul finalizării planului.

Potrivit unei prime variante a programului, Japonia intenţionează să trimită primul non-american pe Lună ca parte din programul Artemis, o iniţiativă condusă de Statele Unite şi care îşi propune revenirea astronauţilor pe Lună.

Planul menţionează şi aspiraţiile Japoniei de a lansa o sondă de explorare a planetei Marte în 2024, precum şi de a găsi modalităţi pentru generarea electricităţii solare în spaţiu.

Statul învecinat China intenţionează de asemenea să devină o putere importantă în domeniul spaţial până în 2030 şi doreşte la rândul său să trimită astronauţi pe Lună sporind perspectivele unei curse spaţiale asiatice.

Retail jobs

În mai, China a devenit a doua ţară din lume care a plasat un rover pe suprafaţa planetei Marte, la doi ani după ce a reuşit să aselenizeze prima sondă pe faţa nevăzută a Lunii.

Anunţul Japoniei privind obiectivele sale de explorare spaţială vine la o săptămână după ce miliardarul japonez Yusaku Maezawa a revenit pe Terra la capătul unui sejur de 12 zile petrecut la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, devenind primul turist spaţial care călătoreşte pe ISS după mai bine de un deceniu.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri