Israelul va ridica restricţiile de călătorie în străinătate pentru cetăţenii săi, în special cu destinaţia Statele Unite, în pofida unei creşteri semnificative a contaminărilor legată de varianta foarte contagioasă Omicron, au declarat autorităţile.

''Ministerul Sănătăţii recomandă retragerea de pe lista roşie a tuturor ţărilor'' spre care le-a fost interzis israelienilor să călătorească, a indicat ministerul într-un comunicat, potrivit Agerpres.ro.

Această măsură, care vizează în total opt ţări, va intra în vigoare la miezul nopţii şi urmează să fie aprobată în continuare de guvern, potrivit ministerului.

Decizia este justificată ''ţinând cont de rata de contaminare în rândul celor care sosesc pe teritoriul israelian în comparaţie cu rata de transmitere comunitară'', notează sursa citată.

Pe 21 decembrie, Israelul a înăsprit restricţiile de călătorie, adăugând Statele Unite pe lista roşie pentru a combate răspândirea COVID-19.

Pe lângă Statele Unite, Regatul Unit, Emiratele Arabe Unite, Etiopia, Tanzania, Mexic, Elveţia şi Turcia vor fi, de asemenea, retrase de pe această listă, care avea aproape 70 de ţări în urmă cu o lună.

Luni, guvernul israelian a anunţat şi redeschiderea graniţelor pentru cetăţenii străini vaccinaţi, închise din 28 noiembrie.

Premierul Naftali Bennett a apărat duminică restricţiile de călătorie, afirmând că aceste măsuri au ''întârziat'' apariţia variantei în Israel.

Autorităţile israeliene au identificat miercuri 16.115 de cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore, un record de la începutul pandemiei. Un număr de 307 persoane sunt spitalizate, conform datelor Ministerului Sănătăţii.

Într-o ţară cu 9,4 milioane de locuitori, aproape 4,3 milioane au primit o doză de rapel în Israel, unde autorităţile sanitare au început luni să administreze o a patra doză persoanelor de peste 60 de ani şi personalului medical.

În total, 1,4 milioane de contaminări au fost identificate de la începutul pandemiei în Israel, între care 8.247 s-au soldat cu decese, conform cifrelor oficiale.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri