14 Ianuarie 2022

Talibanii cer ONU să dezghețe fondurile blocate pentru Afganistan



Talibanii i-au cerut Washingtonului să răspundă "pozitiv" la apelul secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, pentru dezgheţarea fondurilor afgane blocate după instalarea lor la putere în Afganistan.

Guterres a îndemnat SUA şi Banca Mondială să facă disponibile aceste fonduri, fără care "coşmarul care se derulează în Afganistan", unde foametea ameninţă peste jumătate din populaţie, nu va face decât să se amplifice, scrie AFP, citată de Agerpres.

"SUA trebuie să răspundă pozitiv la apelul internaţional şi să deblocheze capitalul afgan", a declarat vineri, pe Twitter, purtătorul de cuvânt al guvernului afgan, Zabihullah Mujahid.

SUA au îngheţat aproape 9,5 miliarde de dolari din rezervele Băncii Centrale Afgane, ceea ce echivalează cu jumătate din Produsul Intern Brut (PIB) al acestei ţări pe 2020.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială şi-au suspendat de asemenea activităţile în Afganistan, reţinând ajutoarele, precum şi 300 de milioane de euro rezerve emise de FMI în august.

Economia afgană era menţinută în viaţă de ajutoarele internaţionale, care reprezentau până acum 80% din bugetul naţional, şi s-a prăbuşit după revenirea talibanilor la putere, înregistrându-se în special o gravă criză de lichidităţi.

În timpul ultimelor luni au mai fost deblocaţi bani, însă "noi trebuie să facem şi mai mult pentru a injecta rapid lichidităţi în economie şi a evita o prăbuşire care ar duce la sărăcie, foamete şi lipsuri pentru milioane de persoane", a subliniat Guterres, citând Banca Mondială.

Washingtonul a rămas până acum surd la cererile islamiştilor, care cer dezgheţarea acestor fonduri pentru a relansa economia şi a lupta împotriva foametei care ameninţă în prezent, potrivit ONU, 23 de milioane de afgani, 55% din populaţie.

ONU a anunţat marţi că are nevoie de 4,4 miliarde de dolari din partea unor ţări donatoare pentru a finanţa nevoile umanitare ale Afganistanului pentru acest an.



Citeste si