Austria va introduce obligativitatea vaccinării pentru adulţi împotriva coronavirusului de la începutul lui februarie, sub riscul unei amenzi ridicate, a declarat cancelarul austriac Karl Nehammer, conştient de caracterul "sensibil" al acestei premiere europene care divizează societatea.

"Aşa cum era prevăzut, vom face vaccinarea obligatorie de la începutul lui februarie" pentru cei de peste 18 ani, a declarat la Viena, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful conservator al guvernului, care conduce ţara împreună cu ecologiştii, scrie Agerpres.ro.

Toată săptămâna au avut loc dezbateri furtunoase în Parlament în jurul acestui proiect, în contextul în care 78,5% din populaţia eligibilă este vaccinată în acest moment cu schema completă.

"Este un proiect sensibil" dar "conform Constituţiei", care necesită "o fază de adaptare" care să le permită celor recalcitranţi să se vaccineze "până la jumătatea lui martie", a detaliat el.

Nu mai puţin de 27.000 de persoane au demonstrat în capitala austriacă împotriva acestei măsuri controversate, acuzată că încalcă libertăţile individuale.

Amenzi de peste 3.000 de euro

"După aceea vor fi efectuate controale" şi a nu fi vaccinat va reprezenta un "delict" pasibil de "sancţiuni" financiare între 600 şi 3.600 de euro, în caz de recidivă.

Luată un timp în calcul, vaccinarea minorilor în vârstă de peste 14 ani a fost în cele din urmă abandonată şi numai adulţii vor fi vizaţi de măsură, a precizat liderul conservator în prezentarea proiectului de lege care urmează să fie adoptat joi de parlament.

Certificatul vaccinal se impune într-un număr crescând de ţări pentru anumite profesiuni, categorii de populaţie sau anumite activităţi. Însă vaccinarea anti-COVID obligatorie pentru toţi rămâne o excepţie. Ea a intrat în vigoare până acum în Ecuador, Tadjikistan, Turkmenistan, Indonezia şi Micronezia.

În Germania, un proiect similar, apărat de noul cancelar social-democrat Olaf Scholz, ar putea fi dezbătut în Bundestag la sfârşitul lui ianuarie.

Guvernul austriac justifică această măsură rară prin sufocarea spitalelor şi dorinţa sa de a atinge o rată de vaccinare de 90%, care ar permite potrivit experţilor săi atingerea unei imunităţi colective.

Măsura dispune de o largă majoritate în cameră, unde conservatorii şi Verzii, dar şi social-democraţii şi liberali susţin textul. Numai extrema dreaptă este împotrivă, în numele protejării libertăţilor individuale.

Excepţii sunt prevăzute pentru femeile însărcinate şi toate persoanele care nu pot fi vaccinate din motive medicale.

Sesizarea acestor excepţii în registrul naţional al vaccinărilor nu va fi posibilă decât începând in aprilie, a avertizat organismul însărcinat cu colectarea datelor.

Potrivit cifrelor guvernului, 5,8 milioane de locuitori din această ţară a Europei centrale care numără 7,4 milioane de persoane eligibile pentru vaccinare dispuneau de un certificat vaccinal la zi.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri