Şefii a zece companii aeriene americane au avertizat autorităţile americane cu privire la potenţialul "haos" după lansarea planificată miercuri a reţelei de mare viteză 5G pentru telefoane mobile în jurul aeroporturilor, potrivit unei scrisori obţinute de AFP.

"O intervenţie imediată este necesară pentru a împiedica o importantă perturbare operaţională pentru pasageri, transportatori, lanţuri de aprovizionare şi livrarea de consumabile medicale esenţiale", au scris ei cu două zile înainte de intrarea programată în serviciu a 5G, conform Agerpres.ro.

Actorii din sectorul aviaţiei din Statele Unite sunt îngrijoraţi de consecinţele 5G asupra avioanelor din cauza posibilelor perturbări ale instrumentelor de bord, conform Agerpres.ro.

"Într-o zi ca ieri (duminică), peste 1.100 de zboruri şi 100.000 de pasageri ar fi supuşi la anulări, rerutări sau întârzieri", se tem în special şefii companiilor American Airlines, Delta sau Southwest, dar şi cei ai diviziilor aeriene ale giganţilor din domeniul logisticii FedEx şi UPS.

"Având în vedere timpul scurt rămas şi importanţa acestei calamităţi economice complet evitabile, vă cerem cu respect să susţineţi şi să luaţi toate acţiunile necesare pentru ca reţeaua 5G să fie lansată cu excepţia cazurilor în care turnurile sunt prea aproape de pistele aeroporturilor", solicită aceştia guvernului SUA, agenţiei de securitate a aviaţiei, FAA, şi autorităţii de reglementare în telecomunicaţii, FCC.

Ei doresc astfel o pauză, "până când FAA poate stabili cum această desfăşurare poate fi realizată în siguranţă, fără perturbări catastrofale".

La începutul lui ianuarie companiile aeriene au obţinut un nou termen, până miercuri, pentru lansarea noilor benzi de frecvenţă.

Acestea au ameninţat, prin intermediul federaţiei lor Airlines 4 America, că vor da în judecată giganţii de telecomunicaţii AT&T şi Verizon pentru a obţine această întârziere şi modificări tehnice în implementarea celei mai recente generaţii de internet mobil de mare viteză.

Benzile de frecvenţă de 3,7-3,8 GHz au fost atribuite AT&T şi Verizon în februarie 2021, după o licitaţie de zeci de miliarde de dolari.

Pe fondul preocupărilor legate de potenţiale probleme de interferenţă cu radioaltimetrele din avioane, FAA a emis noi directive care limitează utilizarea acestor dispozitive de bord în anumite situaţii.

Dar companiile aeriene americane s-au declarat împotriva costurilor potenţiale generate şi au cerut autorităţilor să găsească rapid o soluţie.

În decembrie, producătorii de avioane Airbus, din Europa, şi Boeing, din SUA, şi-au exprimat, de asemenea, "îngrijorarea" cu privire la posibilele perturbări ale instrumentelor de la bordul aeronavelor lor de către 5G, într-o scrisoare adresată Departamentului Transporturilor american.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri