24 Aprilie 2007

Profitul operational al Fiat s-a triplat in Q1

Profitul operational al producatorului italian de automobile Fiat a ajuns la 192 milioane euro in primul trimestru, depasindu-l de trei ori pe cel obtinut in perioada similara din 2006, iar vanzarile au urcat cu 9%, pana la peste 13,6 miliarde euro, informeaza NewsIn.

Oficialii Fiat au spus luni ca rezultatele financiare peste asteptari ii fac sa-si revizuiasca prognoza legata de datoriile nete ale companiei care la finalul acestui an ar putea fi sub un miliard de euro, fata de doua miliarde euro cat fusese tinta anterioara.

Profitul net al grupului Fiat a fost de 376 milioane euro in primul trimestru, comparativ cu 151 milioane euro in primele trei luni din 2006, in timp ce valoarea vanzarilor a urcat cu 8,9%, pana la 13,67 miliarde euro. Profitul operational a fost de 57 milioane euro in trimestru I din 2006. Noua analisti intrebati de Reuters se asteptau ca profitul net al grupului sa fie in medie de 483,5 milioane euro, iar profitul operational pentru divizia auto sa ajunga la 131,6 milioane euro.

Vanzarile Fiat au crescut, in primul trimestru, cu aproape 10% pe piata europeana, datorita modelelor Grande Punto si Panda, iar, dupa primele trei luni ale anului, producatorul italian imparte cu Renault locul cinci pe piata, cu o cota de 8,3%.

Grupul Fiat, care cuprinde marcile Fiat, Alfa Romeo si Lancia, a vandut in primul trimestru 350.000 de masini in 28 de tari europene, in crestere cu 6,4% fata de intervalul similar din 2006.



Citeste si