Statul italian a cheltuit în anul 2020 pentru pensii cu 1,1 miliarde de euro mai puţin faţă de anul anterior, ca urmare a excesului de mortalitate generat de pandemia COVID-19, a anunţat institutul italian însărcinat cu securitatea socială (INPS).

În anul 2020. au decedat. în Italia. 96.818 persoane în vârstă de peste 64 de ani. INPS estimează o medie de 13 ani de viaţă pierduţi pentru cele 20.110 de persoane decedate care aveau vârste între 65 şi 79 de ani şi o medie de 7 ani de viaţă pierduţi pentru cei 76.708 italieni cu vârste de la 80 de ani în sus care au murit în 2020 din cauza COVID-19, scrie Agerpres.ro.

Conform evaluării acelui institut, decesele provocate de pandemie se vor traduce pentru statul italian într-o ''economie'' de 11,9 miliarde de euro la bugetul de pensii până în anul 2029.

Circa 96,3% din excesul de mortalitate înregistrat în Italia în anul 2020 corespunde persoanelor cu vârste începând de la 65 de ani, aproape toţi pensionari, relevă datele INPS.

Italia a înregistrat până în prezent de la începutul pandemiei 151.296 de decese asociate COVID-19.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri