19 Februarie 2022

De ce Elon Musk a renunțat la facultate după doar două zile



Elon Musk și-a câștigat atât popularitatea, cât și antipatia pentru deciziile controversate pe care le-a făcut lungul timpului. Excentricul miliardar este cunoscut pentru numeroasele sale acțiuni neobișnuite, printre care demnă de amintit este cea în care și-a numit unul dintre copii X Æ A-12 sau cea în care a vândut 200.000 de aruncătoare de flăcări, în ciuda avertismentelor venite din partea specialiștilor și a politicienilor. Printre mișcările sale demne de ținut minte se numără și renunțarea sa la facultate după doar...două zile.

În 1995, Elon Musk a renunțat la a mai urma cursurile Universității Stanford, una din cea mai prestigioasă instituție academică din întreaga lume. După cele două diplome de licență, una din ele obținută în urma studiului la Universitatea din Pennsylvania, Elon Musk s-a înscris la un program de doctorat la Universitatea Stanford, unde a aplicat la un program de fizică, scrie publicația Fortune.

Fondatorul Tesla avea atunci 24 de ani și a renunțat pentru că a fost atras rapid de mirajul World Wide Web-ului care se năștea sub ochii tuturor la acea vreme. El credea că internetul are mai mult potențial de a avea un impact asupra lumii decât cercetările sale în fizică. Prin urmare, Elon Musk a a vrut să profite de boom-ul internetului și a și făcut-o, lansând prima sa companie, Zip2, pe care a vândut-o pentru peste 300 de milioane de dolari, patru ani mai târziu.

Elon Musk, un mic copil geniu

Elon Musk a fost dintotdeauna un copil extraordinar, cu mult înaintea timpului și a vârstei sale. Învățase singur cum să codeze la vârsta de 9 ani, apoi, la 12 ani a publicat primul său joc.

La 17 ani, a susținut un test de aptitudini pentru programarea computerelor la nivel universitar. Examinatorilor de atunci nu le-a venit să creadă, așa că l-au pus adolescentul Elon Musk de atunci să-l reia pentru că nu văzuseră niciodată un scor atât de mare. Întâmplarea aceasta a fost povestită de Maye Musk, mama lui Elon Musk, într-o postare de-a sa pe Twitter.

Elon Musk a continuat ulterior să revoluționeze lumea cu autovehiculele sale electrice marca Tesla și să facă istorie cu SpaceX. El are, de asemenea, un start-up numit Neuralink, despre care susține că va oferi abilități supraomenești oamenilor normali și va vindeca totul, de la boli mintale la paralizie.

Deși este clar că Musk este unic în multe privințe, decizia sa de a renunța la școală nu este. Printre cei care au abandonat facultatea se numără Bill Gates, Mark Zuckerberg și Michael Dell.

Universitățile tind să urmeze o structură rigidă, mai ales prin prisma faptului că predau ceea ce a fost deja făcut, în loc să exploreze viitorul. Poate acesta este motivul pentru care mulți inovatori, asemeni lui Elon Musk, se luptă să rămână în limitele sistemului de educație formală. Totodată, însă, ei sunt cei care îndrăznesc să inoveze singuri și ajung să câștige statutul de miliardar făcând acest lucru.



Citeste si