Aliații occidentali văd Kievul, capitala Ucrainei, gata să cadă în câteva ore în fața forțelor ruse. Kievul ar putea cădea în fața forțelor ruse în câteva ore, deoarece apărarea antiaeriană a Ucrainei a fost eliminată efectiv, potrivit unui înalt oficial de informații din Occident citat de agenția Bloomberg.

Trupele ruse înaintează spre Ucraina pe ambele maluri ale râului Nipru și par să cuprindă capitala, a spus oficialul.

Rusia estimase, cu puțin timp în urmă, că şi-a atins cu „succes” toate obiectivele stabilite pentru prima zi a ofensivei militare lansate în dimineața acestei zile asupra teritoriilor ucrainiene, unde sursele dau că au fost făcute deja sute de victime.

Președintele american Joe Biden a anunțat sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei, în timp ce țările occidentale se luptă cu modul de răspuns. Asta în timp ce luptele continuă în Ucraina, cu trupele ruse care atacă din nord, sud și est.

Regatul Unit a anunțat sancțiuni, inclusiv înghețarea activelor băncilor importante din Rusia. Președintele rus Vladimir Putin a vorbit cu magnații și i-a îndemnat să-l susțină pe măsură ce națiunile strâng șurubul economice.

Guvernul de la Kiev a declarat legea marțială, iar președintele Volodimir Zelenski a cerut cetățenilor să ia armele în mâini, mai scrie publicația americană.

Un înalt demnitar rus a declarat că Moscova își propune să asigure un guvern pro-Moscova, înlăturând influența SUA de pe teritoriul Ucrainei. Vehicule militare ruse s-au mutat în regiunea de nord, care include capitala, iar premierul ucrainean Denys Shmyhal a declarat că trupele ruse au capturat centrala nucleară de la Cernobîl.

Știre în curs de actualizare

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri