25 Februarie 2022

BREAKING | Explozii pe cerul Kievului. O aeronavă sau o rachetă a fost doborâtă



O explozie puternică s-a auzit în dimineața zilei de vineri (ora 04.20) și a putut fi văzută și pe live stream-urile din Kiev. Potrivit unor informații inițiale, apărarea anti-aeriană a orașului a doborât o aernovă a Rusiei. La mai bine de o oră de la explozie, încep să apară însă informații potrivit cărora avionul doborât ar fi fost de fapt un SU-27 ucrainean. Ulterior, Yevhen Yenin, adjunctul ministrului de Interne al Ucrainei, a atribuit explozia sistemului de apărare anti-aeriană a orașului, scrie CNN.

Yevhen Yenin spune că ar fi fost vorba de doborârea unei rachete rusești, dar CNN menționează că informația nu a putut fi verificată dintr-o sursă independentă.

Potrivit New York Post, apărarea anti-aeriană a Kievului a doborât un avion rusesc.

Anton Herashchenko, consilier al ministrului de Interne din Ucraina, a postat pe Telegram faptul că au avut loc atacuri cu rachete balistice asupra orașului Kiev. Informația a fost publicată de Agenția France-Presse.

Tot vineri, în jurul orei 01:00, apăruseră primele informații cu privire la un posibil bombardament asupra Kievului.

În clipul video de mai jos pot fi văzute rămășițe ale aeronavei care cad din cer, după explozie.



Citeste si